Antena 3 CNN International News SUA, informații noi despre generalul Valeri Gherasimov, pe care ucrainenii l-ar fi rănit la Izium

SUA, informații noi despre generalul Valeri Gherasimov, pe care ucrainenii l-ar fi rănit la Izium

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:31 02 Mai 2022 Modificat la 18:31 02 Mai 2022
Putin Gerasimov
Sursa foto: hepta

"Știm că s-a aflat în Donbas timp de câteva zile, de săptămâna trecută. Nu știm dacă mai este acolo", a spus oficialul citat de CNN.

Acesta a refuzat să dea detalii în legătură cu informațiile care au determinat SUA să concluzioneze că șeful armatei ruse s-a dus în Donbas.

Anterior, surse ucrainene au indicat că generalul Gherasimov (foto, dreapta) ar fi fost rănit în timp ce se afla în Ucraina.

SUA nu au indicii că generalul rus ar fi fost rănit, a spus sursa indicată de CNN.

Potrivit CNN, oficialii SUA nu sunt siguri în legătură cu motivul pentru care Gherasimov a mers pe frontul rusesc din Ucraina, sau dacă această călătorie semnalează o lipsă de încredere a Kremlinului în generalul Aleksandr Dvornikov, recent numit la conducerea operațiunilor din Ucraina.

Călătoria lui Gerasimov indică, totuși, că acesta a vrut să vadă operațiunile de pe teren în mod direct, notează CNN.

Gherasimov, vizat de un atac ucrainean cu rachete la Izium

Mai multe surse ucrainene afirmă că șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, generalul Valeri Gherasimov, a fost rănit în ofensiva de la Izium.

Acesta s-ar fi aflat în acest oraș din zona de est a Ucrainei pentru a conduce ofensiva rusă.

Centrul rus de comandă a fost vizat, sâmbătă, de un atac cu rachete al ucrainenilor.

Unele surse ucrainene au spus că Gherasimov ar fost rănit la picior de un șrapnel în acest atac și urma să fie evacuat în Rusia.

Alte surse au dezmințit informația și susțin că forțele ucrainene l-au "ratat" pe general.

Un consilier al președintelui Volodimir Zelenski a afirmat că aproximativ 100 de soldați ai Moscovei ar fi murit în acest atac de la Izium, în regiunea Harkov.

Foto: Vladimir Putin și Valeri Gherasimov la o întrunire extinsă a Consiliului de Miniștri, în 2021

×
x close