Antena 3 CNN International News E gata răspunsul scris al SUA către Rusia. Cum sunt abordate extinderea NATO și aderarea Ucrainei la Alianță

E gata răspunsul scris al SUA către Rusia. Cum sunt abordate extinderea NATO și aderarea Ucrainei la Alianță

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 17:12 26 Ian 2022 Modificat la 21:58 26 Ian 2022
SUA drapel
Sursa foto: hepta

Propunerile vor fi transmise, cel mai devreme, miercuri.

Însă este puțin probabil ca răspunsul SUA să tranșeze problema aderării Ucrainei la NATO sau să lase loc de negociere asupra politicii "porților deschise" a Alianței Nord-Atlantice, aspecte care se află în centrul cerințelor formulate de Kremlin, adaugă sursa citată, citând oficiali ai administrației americane.

"Din mai multe motive, cred că nu este genul de subiect pe care m-aș aștepta să-l văd într-un răspuns scris din partea Statelor Unite", a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, când a fost întrebat dacă SUA vor include o descriere a probabilității ca Ucraina să adere sau nu la NATO.

Propunerile SUA vor expune zonele generale în care SUA doresc să coopereze cu Rusia și pe care oficialii americani le-au identificat deja fără dubii: controlul armamentului, o mai mare transparență, reducerea riscurilor și amplasarea sistemelor de rachete.

Detaliile vor merge ceva mai mult în profunzime decât SUA au declarat public, au explicat reprezentanți ai administrației americane.

În funcție de conținutul răspunsului scris al SUA, oficialii de la Moscova vor pregăti "propuneri pentru președintele rus Vladimir Putin în ceea ce privește pașii următori" ai Moscovei, a precizat, miercuri, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

SUA nu intenționează să publice răspunsul scris, dar se așteaptă ca rușii s-o facă

Oficialii americani cred că prezentarea răspunsului în scris către Rusia ar putea duce la negocieri, însă doar dacă Putin dorește să se implice într-un astfel de demers.

SUA nu intenționează să facă publice propunerile către partea rusă, însă oficialii americani recunosc că există o mare probabilitate ca însăși Rusia să publice documentul integral după ce îl va fi primit.

Pe parcursul elaborării răspunsului scris, Statele Unite s-au consultat cu aliații, inclusiv cu Ucraina.

 Acesta este unul dintre motivele pentru care SUA nu au înaintat mai repede răspunsul reclamat de Moscova, susțin oficialii administrației americane.

Oficial al Departamentului de Stat: "Răspunsul pentru Rusia va fi fără surprize pentru aliați și parteneri"

"Ne-am consultat pe larg cu aliații și partenerii noștri și, bineînțeles, când vine vorba de această din urmă categorie, este inclusă Ucraina. Nu doar că i-am informat și le-am oferit o primă perspectivă a ceea ce va fi în acest raport, dar le-am solicitat în mod explicit comentariile, pe care le-am încorporat în raportul nostru.

Deci nu vor fi surprize. Nu vor fi surprize pentru NATO. Nu vor fi surprize pentru aliații noștri europeni. Nu vor fi surprize pentru partenerii noștri ucraineni", a precizat Ned Price.

La ultimele discuții ruso-americane desfășurate la Geneva, secretarul de stat american Antony Blinken a spus că oficialii SUA și cei ai Rusiei se vor întâlni din nou, după primirea răspunsului scris de la Washington.

×
x close