Antena 3 CNN International News SUA, pe ultima sută de metri înainte să trimită rachete "Patriot" în Ucraina

SUA, pe ultima sută de metri înainte să trimită rachete "Patriot" în Ucraina

Administrația Biden e pe cale să finalizeze planurile de a trimite Ucrainei sisteme de apărare anti-rachetă Patriot.

SUA, pe ultima sută de metri înainte să trimită rachete "Patriot" în Ucraina
de Adrian Iclozan    |    13 Dec 2022   •   19:39

Un astfel de anunț ar putea fi făcut de Casa Albă în cursul acestei săptămâni, arată surse oficiale citate de CNN.

Planul elaborat de Pentagon trebuie aprobat de secretarul Apărării, Lloyd Austin, înainte de a fi trimis președintelui american Joe Biden pentru a fi semnat.

Sursele CNN indică faptul că este de așteptat ca Biden să aprobe planul.

Este o schimbare radicală de poziție față de începutul lunii curente, când oficialii americani semnalau că SUA nu vor trimite rachete "Patriot" în Ucraina.

Kievul a cerut insistent Washingtonului să îi trimită sisteme "Patriot", care și-au dovedit în timp, în teatrele de operațiuni, eficiența în interceptarea rachetelor balistice și de croazieră.

Bateriile de rachete "Patriot" ar urma să fie cele mai eficace arme defensive cu rază lungă de acțiune trimise Ucrainei până acum, deși momentan nu este clar câte lansatoare de rachete ar putea fi expediate.

Odată ce sunt finalizate procedurile, sistemele ar urma să fie desfășurate rapid, în decurs de zile, iar ucrainenii vor fi instruiți să le folosească la o bază a armatei americane din Grafenwoehr, Germania, au spus oficialii citați de CNN.

Un sistem "Patriot" tipic include un radar care detectează și urmărește ținte, computere, echipamente de generare a energiei, o stație de control al tirului și până la opt lansatoare, fiecare găzduind patru rachete.

Ce este sistemul defensiv american "Patriot"

MIM-104 Patriot este un sistem defensiv cu rachete sol-aer fabricat de producătorul american Raytheon.

Este principalul astfel de sistem anti-aerian utilizat de Statele Unite și de unii dintre aliații lor.

A intrat în serviciu în 1981 și a fost folosit în mai multe teatre de operațiuni, între care războaiele din Irak, conflictul din Gaza între Israel și Hamas (2014), războiul civil din Siria și războiul din Yemen.

Este un sistem relativ scump: potrivit informațiilor disponibile pe internet, o baterie de rachete Patriot costă aproximativ 1 miliard de dolari. O rachetă Patriot este estimată la circa 3 milioane de dolari.

Au fost produse peste 1.100 de lansatoare iar mai puțin de 200 dintre acestea au fost exportate în țări aliate ale Statelor Unite.

În funcție de versiune, o rachetă Patriot are o rază operațională între 30 și 160 de kilometri, atinge o viteză între 2,8 și 4,1 Mach (multiplu de viteza sunetului) și are o altitudine de zbor de circa 24 de kilometri.

Dispune de o încărcătură explozivă de 90 de kilograme.

Foto: baterie de rachete "Patriot" în Slovacia, august 2022

×
Subiecte în articol: Patriot Ucraina
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Dezbaterea prezidențială CNN Biden vs. Trump, transmisă live de Antena 3 CNN
x close