Antena 3 CNN International News SUA: Armata rusă n-a avansat la Kiev

SUA: Armata rusă n-a avansat la Kiev

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 19:02 01 Mar 2022 Modificat la 19:03 01 Mar 2022
Kiev
Sursa foto: hepta

Prezența rușilor lângă Kiev rămâne, "practic... acolo unde a fost ieri", potrivit unui oficial de rang înalt din Departamentul Apărării SUA, citat de CNN.

Rușii nu se confruntă doar cu lipsa combustibilului și a susținerii, ci sunt semne că încep să rămână fără hrană, a precizat oficialul american.

Acesta a indicat mai multe motive pentru lipsa de progrese a rușilor, inclusiv rezistența puternică din partea forțelor ucrainene de apărare.

Este însă posibil ca rușii să își fi încetinit avansul în mod voluntar, în timp ce se regrupează și regândesc sau reevaluează situația, a mai spus sursa citată de CNN.

Oficialii SUA consideră că Rusia recurge la o putere de foc mai mare și la sisteme de armament mai distrugătoare, după șase zile în care nu a reușit să îngenuncheze apărarea ucraineană.

Pe de altă parte, comandanții ruși din teren par să nu fie dornici să-și asume riscuri, în condițiile în care mulți dintre soldații din subordine sunt militari în termen, fără experiență de luptă, iar unora dintre aceștia nici măcar nu li s-a spus că merg la război.

Turnul de televiziune din Kiev a fost atacat, marți, cu rachete de forțele ruse. Tirul a ucis cinci persoane.

×
Etichete: Kiev Rusia avans
x close