Arne Schonbohm, șeful Oficiului Federal pentru Securitatea Informației (BSI), a fost concediat "cu efect imediat", de către Nancy Faeser, ministrul german de interne, relatează CNN, citând un purtător de cuvânt al ministerului.
"Nu mai exista niciun fel de încredere în (conducerea exercitată de) Schonbohm”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Revocarea vine după ce relatări recente din presă au arătat că Schonbohm ar avea legături cu persoane apropiate de serviciile ruse de informații.
"Toate acuzațiile vor fi investigate amănunțit și temeinic și supuse unei evaluări detaliate. Până la finalizarea acestei anchete, domnul Schonbohm este, desigur, presupus nevinovat", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Șeful BSI a fondat o organizație din care face parte compania unui fost membru KGB
Schonbohm (foto) a condus BSI din februarie 2016.
El nu a comentat public de când au apărut acuzațiile cu privire la legăturile sale cu Rusia.
Conform unor articole din presa germană, Arne Schonbohm este co-fondatorul Consiliului de Securitate Cibernetică din Germania.
Creată în 2012, această organizație se declară neutră din punct de vedere politic și oferă consiliere sectorului privat și public în probleme de securitate cibernetică.
Printre membrii săi se numără o companie germană care este filiala unei firme rusești de securitate cibernetică înființată de un fost membru KGB, serviciul secret din vremea URSS.