Antena 3 CNN International News Scandal în Italia, după moartea românilor luaţi de viituri: Greşeli la operaţiunea de salvare. Autorităţile cer extinderea anchetei

Scandal în Italia, după moartea românilor luaţi de viituri: Greşeli la operaţiunea de salvare. Autorităţile cer extinderea anchetei

Este scandal în Italia, după ce au apărut indicii că s-ar fi făcut greşeli grave în timpul operaţiunii de salvare a celor trei români luaţi de viitură. 

tineri disparuti italia facebook
Scandal în Italia, după moartea românilor luaţi de viituri: Greşeli la operaţiunea de salvare. Autorităţile au cerut deja extinderea anchetei
de Naty Badea    |    04 Iun 2024   •   14:01

Există informaţii că tinerii ar fi putut rămâne în viaţă, dacă la intervenţie ar fi fost trimis un elicopter aflat mai aproape. 

Autorităţile au cerut deja extinderea anchetei. În paralel, continuă căutările lui Cristian, băiatul luat de ape în urmă cu patru zile. Fratele tânărului stă acolo zi şi noapte şi speră că, printr-o minune, va fi găsit în viaţă. 

Mama Patriziei Cormos face acuzații grave și spune că cei care filmau și au făcut poze celor trei tineri îmbrățișați ar fi putut să îi salveze mai degrabă, decât să îi filmeze. 

Pe de altă parte, ies la iveală detalii interesante, potrivit cărora Patrizia a sunat de mai multe ori la 112 în Italia și a cerut ajutorul. Deci nu o singură dată, așa cum se știa la început. 

Ministrul italian care se ocupă de Protecția Civilă a cerut o anchetă amănunțită prefectului despre ceea ce s-a întâmplat și cum a fost condusă operațiunea de salvare a celor trei tineri. 

Totul are loc pentru că s-a cerut intervenția unui elicopter care trebuia să decoleze și a decolat de la Veneția, de la Marco Polo, dar exista un elicopter mai apropiat, care ar fi putut să ajungă mai devreme.

Astfel, elicopterul care trebuia să-i salveze pe tineri a ajuns la un minut după ce aceștia au fost luați de ape. 

În această dimineață au reînceput căutările pentru Cristian Molnar, tânărul care a fost luat de viituri împreună cu celelalte două fete. 

Vineri, fratele tânărului a luat o inițiativă inedită: și-a pus cizmele de cauciuc și a pornit în căutarea fratelui alături de salvatori, cu speranța că îl va mai găsi în viață. 

Pe de altă parte, astăzi și mâine au loc slujbe religioase și priveghi pentru cele două tinere găsite moarte în zona râului Natisone, Patrizia Cormos și Bianca Doroș.

După aceea, cele două tinere vor fi transportate în România, unde vor fi înmormântate.

"Îmbrățișați în fața viiturii" - Povestea celor trei români din Italia a făcut înconjurul lumii

Povestea celor trei români a făcut înconjurul lumii, iar ultimele imagini cu ei în viaţă îi surprind îmbrăţişaţi, încercând să facă faţă şuvoaielor puternice în care au fost prinşi.

"Îmbrățișați în fața viiturii" - așa au titrat ziarele din peninsulă povestea cutremurătoare a celor trei români luați de ape în zona Udine. 

Bianca Doros, Patrizia Cormos şi Cristian Casian Molnar - toţi cu vârste de până în 25 de ani - au rezistat cât au putut în fața furiei puhoaielor. 

"După doar câteva minute de la sosirea pompierilor, au fost surprinși de apa care, practic, i-a înconjurat din toate părțile. 

Pompierul care era jos (în barca ce se îndrepta spre tineri - n.r.) a comunicat cu ei, iar cel din elicopter a fost cel care le-a sugerat să stea îmbrățișați, să creeze masă critică, pentru a se opune și contracara forța curentului", a declarat Michele De Sabata, primarul din Premariacco.

În a treia zi de căutări, salvatorii au făcut descoperirea de care se temeau. 

"Trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsite, fiind în desfăşurare operaţiunea de căutare pentru găsirea celei de-a treia persoane.

MAE confirmă cetăţenia română a celor două persoane decedate", a declarat Radu Mihail Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerul român de Externe (MAE).

Trupurile fără viaţă ale celor două fete au fost găsite la aproape un kilometru de locul în care au fost luate de ape.

După aflarea veştii ca cele două tinere nu mai sunt în viaţă, sute de oameni impresionaţi de tragedia românilor au transmis mesaje de condoleanţe. 

Patrizia Cormos, în vârstă de 20 de ani, era în al doilea an la Academia de Arte Frumoase Tiepolo din Udine. 

Bianca Doros, de 23 de ani, sosise din România cu doar câteva zile în urmă, pentru a petrece o perioadă de timp cu părinţii ei, care locuiesc la Udine. 

Salvatorii au dus o luptă contracronometru în ultimele zile, iar misiunea lor nu s-a terminat. Cristian Casian Molnar, de 25 de ani, iubitul Biancăi nu a fost găsit nici până în acest moment. El sosise în Italia cu câteva zile înainte tragedie, după un sejur în Austria, la fratele său.

×
Subiecte în articol: Italia viitura fluviul Natisone romani
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close