Antena 3 CNN International News Cazul Sarah Everard. Femeile, sfătuite chiar de poliția londoneză cum se ferească de polițiștii suspecți. "Strigă, fugi, fă semn unui autobuz!"

Cazul Sarah Everard. Femeile, sfătuite chiar de poliția londoneză cum se ferească de polițiștii suspecți. "Strigă, fugi, fă semn unui autobuz!"

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 10:30 02 Oct 2021 Modificat la 10:30 02 Oct 2021
British Police
Sursa foto: hepta

Sfaturile poliției vin după ce justiția britanică a pronunțat sentința în cazul Sarah Everard, o tânără care a fost răpită, apoi violată de un polițist care a acționat singur.

În data de 3 martie anul curent, polițistul Wayne Couzens și-a folosit legitimația și cătușele pentru a o convinge pe Everard să intre în mașina lui, sub pretextul că a încălcat regulile în vigoare în timpul pandemiei de COVID.

După ce a violat-o, Couzenz a strangulat-o pe Everard folosind cureaua de polițist.

El a fost condamnat săptămâna aceasta la închisoare pe viață.

Sfaturile poliției pentru civili, după cazul Sarah Everard

Într-o declarație scrisă dată publicității după sentința în cazul Sarah Everard, Poliția Metropolitană a indicat că, dacă o persoană este abordată de un polițist în civil care e singur, persoana în cauză trebuie să se reasigure de identitatea și intențiile respectivului ofițer.

Întrebările recomandate sunt, potrivit poliției:

  • Unde vă sunt colegii?
  • De unde veniți?
  • De ce vă aflați aici?
  • Și pentru ce, în mod concret, m-ați oprit sau m-ați abordat?

"Îndrumarul" poliției londoneze spune că aceia care sunt interpelați de un polițist singur trebuie să "încerce să verifice în mod independent" spusele acestuia.

Cetățenii sunt sfătuiți ca, în cazul în care polițistul are o stație radio, să ceară să audă vocea operatorului sau chiar să vorbească prin stație cu operatorul.

Cum ar trebui civilii britanici să se ferească de polițiștii falși sau suspecți de intenții criminale

Într-un astfel de scenariu, persoana abordată de polițist ar urma să-i spună identitatea sa operatorului radio și acesta ar trebui, la rândul său, să verifice dacă polițistul este "autentic" și acționează legitim.

Poliția Metropolitană spune că, dacă după toate demersurile și indiferent de motiv, persoana nu crede că polițistul este cine pretinde că este, atunci aceasta ar trebui să ceară ajutor.

Formele de ajutor sugerate potențialei victime sunt următoarele:

  • să strige la un trecător
  • să fugă într-o casă
  • să bată la o ușă
  • să facă semn unui autobuz să oprească
  • să sune la numărul de urgență 999 dacă poate face acest lucru.

Joi, comisarul adjunct al poliției metropolitane, Nick Ephgrave, a precizat că majoritatea ofițerilor patrulează și își desfășoară activitatea în uniformă și în compania altor polițiști. 

Ephgrave a continuat spunând că, în cazul ofițerilor în civil, aceștia sunt, "aproape invariabil", trimiși în perechi sau în grupuri mai mari.

"Este foarte neobișnuit ca un ofițer de poliție în civil să fie trimis singur în misiune și este și mai neobișnuit ca acesta să se implice, singur, într-o interacțiune cu un cetățean", a arătat comisarul adjunct.

Sfaturile poliției, întâmpinate cu rezervă de ONG-urile pentru drepturile femeilor

Secretarul de stat pentru afacerile poliției, Kit Malthouse, a spus la rândul său că, dacă cineva este abordat de un polițist singur, persoana în cauză este "perfect îndreptățită să se reasigure" în privința ofițerului.

Oficialul guvernamental a indicat aceeași succesiune a "reasigurărilor": chestionarea ofițerului cu privire la acțiunile și motivele sale, solicitarea de a vorbi cu operatorul radio sau apel la numărul de urgență.

Sugestiile Poliției Metropolitane după cazul Sarah Everard n-au fost bine primite de organizațiile pentru drepturile femeilor și nici de politicienii britanici din opoziție.

"Declarația Poliției Metropolitane și, în special, sfaturile oferite arată o lipsă fundamentală de înțelegere a problemei siguranței femeilor cu poliția. (Declarația) nici măcar nu recunoaște masivul dezechilibru de putere între un ofițer de poliție și persoana pe care acesta o arestează", a comentat, pe Twitter, Partidul Egalității Femeilor.

Jenny Batt, consilier liberal-democrat pentru suburbia londoneză Sutton, a cerut o revizie completă a procedurilor de verificare ale poliției și a comentat că ultimele "sfaturi" ale autorităților arată "cât de multă încredere și legitimitate" au pierdut polițiștii în fața femeilor.

×
x close