Antena 3 CNN International News Rusia acuză Ucraina că nu respectă încetarea focului, pe care Kievul a respins-o deja | Ucraina avertizează cu privire la "atacuri teroriste" în biserici

Rusia acuză Ucraina că nu respectă încetarea focului, pe care Kievul a respins-o deja | Ucraina avertizează cu privire la "atacuri teroriste" în biserici

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 14:54 06 Ian 2023 Modificat la 14:54 06 Ian 2023

Kievul a respins încă de ieri demersul rus, calificându-l drept "un truc cinic".

"În ciuda faptului că de vineri, 6 ianuarie, de la ora 12:00, trupele ruse respectă încetarea focului, regimul de la Kiev a continuat bombardarea așezărilor și a pozițiilor trupelor ruse. Forțele armate ucrainene au efectuat patru atacuri cu mortiere asupra pozițiilor ruse pe direcția Krasno-Lîmanski.

În zona localității Belgorovka din Republica Populară Lugansk au fost înregistrate trei atacuri de artilerie", se spune în declarația ministerului rus.

Anterior, CNN a semnalat continuarea luptelor în jurul orașului Bahmut.

Autoritățile ucrainene cer populației să nu meargă la biserică pentru slujba de Crăciun, pe stil vechi

Autoritățile de la Kiev au cerut populației să nu participe la slujbele organizate cu ocazia sărbătorii Crăciunului pe stil vechi, eveniment invocat de ruși pentru decretarea încetării unilaterale a focului în Ucraina, timp de 36 de ore.

Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuc a avertizat cetățenii că rușii ar pregăti "atacuri teroriste" în biserici.

Vereșciuk a indicat în acest sens informații primite de guvernul ucrainean, dar nu a prezentat dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, menționează CNN.

La rândul său, șeful administrației regionale militare din Lugansk, Serghei Gaidai, a cerut oamenilor din regiune să nu participe la slujbele de Crăciun, pe stil vechi, și a calificat încetarea focului decretată de ruși drept "încă o capcană și o minciună rusească".

Foto: incendii în Bahmut, pe linia frontului, după bombardamente, 2 ianuarie 2023

×
x close