Cei doi piloți ai avionului spațial i-au transportat pe Branson și pe trei membri cu funcții importante în compania sa, Virgin Galactic, până în punctul unde se instalează starea de imponderabilitate.
Cursa a implicat o viteză de trei ori mai mare decât cea a sunetului.
Revenirea pe Pământ s-a petrecut fără incidente.
Antreprenorul a fost îmbrățișat de membrii familiei după ce a coborât din vehiculul spațial.
"Suntem aici pentru a face spațiul cosmic mai accesibil tuturor. Vrem să transformăm următoarele generații de visători în astronauții de azi și de mâine. Toți cei de pe această scenă am experimentat cea mai extraordinară senzație și ne-am dori ca și unii dintre voi s-o poată experimenta. Dacă ați avut vreodată un vis, acum e timpul să-l transformați în realitate. Doresc să închei prin a spune bun venit zorilor unei noi ere spațiale", a spus Richard Branson, la scurt timp după revenirea pe Pământ, conform CNN.