”Dimineața la granița [orașului] Rilsk a fost agitată. În jurul orei 8:00, s-a tras la punctul de control din satul Krupets”, a declarat guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, într-o postare pe Telegram vineri dimineață, ora locală.
Potrivit lui Starovoit, ”punctele de tragere au fost înăbușite de răspunsul armat al grănicerilor [ruși] și al armatei”. Nu au existat victime sau distrugeri, a adăugat el.
Șeful regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a declarat că departamentul de frontieră al Serviciului Federal de Securitate (FSB) a raportat bombardamente în satul Belaia Berezka, presupuse efectuate de pe teritoriul ucrainean.
„La 29 aprilie, o filială a departamentului de frontieră al FSB al Rusiei din regiunea Briansk din satul Belaia Berezka, districtul Trubcevski, a fost supusă unui foc de mortar de pe teritoriul Ucrainei”, a spus Bogomaz într-o postare pe Telegram pe canalul său oficial vineri.
El a spus că nu au fost victime.
Rețelele de apă și electricitate au fost avariate în urma bombardamentelor din regiunea Briansk, a adăugat Bogomaz.