Momentul a fost relatat de televiziunea rusă, care precizează că ministrul Apărării, Serghei Șoigu, i-a raportat șefului statului progresele realizate de armată.
"Începând din data de 19 iunie, formațiunile și unitățile militare ruse, în colaborare cu unități ale (celui de-al doilea corp al) miliției populare din Republica Populară Lugansk (RPL) și cu sprijinul grupului militar de Sud, au desfășurat cu succes o operațiune ofensivă de eliberare a teritoriului RPL ", a spus Șoigu.
Potrivit ministrului rus, regiunea orașelor Severodonețk și Lîsîceansk a fost înconjurată în decurs de două săptămâni iar pierderile armatei ucrainene s-ar ridica la 5.469 de soldați uciși.
Putin i-a transmis lui Șoigu că militarii care au luptat în Lugansk vor fi recompensați pentru curaj și că acum trebuie să se odihnească.
"Alte unități militare, inclusiv grupurile din Est și Vest, trebuie să își îndeplinească sarcinile, conform planului indicat anterior. Sper că totul va fi încununat de succes, așa cum s-a întâmplat în Lugansk", a adăugat președintele rus, care a felicitat, de asemenea, miliția LPR pentru "eroism".
Defense Minister Shoigu's report to President Vladimir Putin
— Spriteer (@spriteer_774400) July 4, 2022
✅5,469 Ukrainian soldiers, 196 armored vehicles and 13 planes were destroyed in the last two weeks
✅The forces involved in the liberation of Luhansk should rest in order to prepare for further fighting pic.twitter.com/pGyXkAlJSV
Zelenski, mesajul transmis după ce forțele ucrainene s-au retras din ultimul oraș important din Lugansk
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, promite că forțele de apărare vor recâștiga controlul asupra teritoriului cedat rușilor în regiunea Lugansk.
Recunoscând că trupele ucrainene s-au retras din Lîsîceansk, ultimul oraș important din Lugansk, Zelenski a spus că trupele Kievului vor recâștiga teritoriile cu ajutorul armelor occidentale cu rază lungă de acțiune, cum ar fi lansatoarele de rachete HIMARS furnizate de SUA.
"Faptul că protejăm viețile soldaților noștri este la fel de important. Vom reconstrui, vom recâștiga pământul, dar oamenii trebuie să fie protejați mai presus de orice", a declarat Zelenski.
Capturarea orașului Lîsîceansk, la mai puțin de o săptămână după ce a fost cucerit orașul vecin, Severodonețk, conferă Moscovei controlul cvasi-total al regiunii Lugansk, situată în estul țării.
După ultimele evoluții, este previzibil că Rusia își va concentra efortul militar asupra regiunii vecine Donețk, unde Kievul controlează, încă, porțiuni de teritoriu.