Antena 3 CNN International News Qatarul, dat în judecată de șapte australience pentru examinări invazive forțate pe aeroportul din Doha

Qatarul, dat în judecată de șapte australience pentru examinări invazive forțate pe aeroportul din Doha

Cerasela Stafie
2 minute de citit Publicat la 20:07 16 Noi 2021 Modificat la 20:07 16 Noi 2021
Aeroport Quatar
Qatarul, dat în judecată de șapte australience pentru examinări invazive forțate pe aeroportul din Doha Sursa foto: Hepta.ro

Incidentul a avut loc la 2 octombrie 2020. Femeile au fost debarcate din avion, în timp ce se tranzitau statul, și au fost forțate să treacă prin inspecții. Nu li s-a dat nicio explicație clară pentru ce se întâmplă.

Investigația a fost declanșată după ce autoritățile aeroportului au descoperit un nou-născut învelit într-o pungă de plastic. Acesta a fost găsit fie într-un coș de gunoi, fie lângă un coș de gunoi, într-o baie de pe Aeroportul Internațional Hamad, a spus guvernul la acea vreme.

În urma descoperirii copilului, peste 18 femei de pe zece zboruri diferite, inclusiv 13 australience de la bordul unui avion cu destinația Sydney, au fost implicate în verificări.

Femeile au fost scoase din avion de autoritățile înarmate din Qatar și supuse examinărilor fizice în ambulanțe aflate pe platforma aeroportului, pentru a stabili dacă vreuna dintre ele ar putea mama nou-născutului.

"Două dintre femeile mai tinere au fost supuse unui examen ginecologic incredibil de invaziv. Toate examinările au fost neconsensuale", a declarat pentru CNN Damian Sturzaker, un avocat care le reprezintă pe femei la Marque Lawyers din Sydney.

O dintre ele avea cu ea un bebeluș 5 luni și „a explicat că nu poate fi mama acestui copil găsit, dar au spus că trebuie să o examineze și au forțat-o să-și scoată lenjeria”, a spus Sturzaker.

Examinările au provocat indignare în Australia și în întreaga lume, acțiunile fiind asemănătoare cu agresiunea sexuală. Prim-ministrul australian Scott Morrison a denunţat incidentul ca fiind „îngrozitor” şi „inacceptabil”.

Guvernul Qatarului a emis o declarație pe 28 octombrie anul trecut în care a cerut scuze pentru „orice suferință sau încălcare a libertății personale a oricărui călător” ca urmare a incidentului.

La vremea respectivă, viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe al Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, ”și-a exprimat cele mai profunde simpatii față de femeile afectate de perchezițiile din aeroport și le-a reînnoit scuzele statului Qatar”.

El a spus într-o declarație că „incidentul este considerat o încălcare a legilor și valorilor Qatarului”.

În ciuda indignării cauzate de caz și a promisiunilor făcute de Morrison și de ministrul de externe Marise Payne, „nimic nu s-a făcut”, a spus avocatul Sturzaker.

În urma incidentului, un procuror din Qatar a declarat că un număr nespecificat de personal de securitate aeroportuar responsabil cu efectuarea respectivelor examinări a fost acuzat oficial. Un ofițer a primit o sentință cu suspendare.

Sturzaker a subliniat că rezultatele investigației nu au fost publicate și nu s-a anunțat nicio modificare în procedurile aeroportuare.

Femeile, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, s-au confuntat cu probleme de sănătate mintală în urma incidentului, inclusiv tulburare de stres post-traumatic, anxietate, frică de a zbura, iar unele au fost nevoite să-și ia concediu de la serviciu și să solicite consiliere psihologică, a mai spus avocatul.

Pasagerele doresc scuze de la guvernul Qatar și să aibă un dialog cu autoritățile Qatar, astfel încât incidente similare să nu se mai repete. 

Avocatul acestora a trimis o scrisoare către Qatar Airways, Autoritatea de Aviație Civilă a Qatarului și Ambasada Qatarului din Canberra prin care informa că, dacă incidentul s-ar întâmpla în Australia, ar echivala cu agresiune, iar femeile au dreptul la despăgubiri pentru vătămare emoțională, tratament medical și costurile acestuia.

O acțiune va fi depusă în următoarele câteva săptămâni la Curtea Supremă din New South Wales din Sydney.

×
x close