Antena 3 CNN International News Procurorul General al SUA îl trimite pe vânătorul de naziști Eli Rosenbaum pe urmele Moscovei

Procurorul General al SUA îl trimite pe vânătorul de naziști Eli Rosenbaum pe urmele Moscovei

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 19:16 21 Iun 2022 Modificat la 19:17 21 Iun 2022
Garland Rosenbaum
Sursa foto: hepta / Twitter

Anunțul privind crearea acestei structuri (War Crimes Accountability team) a fost făcut marți, în timpul vizitei pe care oficialul american de rang înalt a efectuat-o neanunțat în teritoriul ucrainean.

Echipa însărcinată să-i identifice și să-i urmărească penal pe cei care au comis crime de război în Ucraina va fi condusă de Eli Rosenbaum (foto, dreapta).

Acest jurist de 67 de ani a fost Directorul Biroului de Operațiuni Speciale din Departamentul american al Justiției, fiind însărcinat cu identificarea, de-naturalizarea și deportarea criminalilor de război naziști din SUA în perioada 1994 - 2010.

Bilanțul biroului său include peste 100 de cazuri în care cei depistați și acuzați și-au pierdut cetățenia americană sau au fost deportați.

În noua sa misiune din Ucraina, Rosenbaum va fi ajutat de experți în investigarea abuzurilor împotriva drepturilor omului și a crimelor de război.

Procurorul General al SUA: "Nu există ascunzătoare pentru criminalii de război"

Anunțul Procurorului General din SUA este un semnal puternic că Departamentul american de Justiție are un viu interes pentru anchetarea crimelor de război din conflictul aflat în desfășurare din Ucraina, comentează CNN.

Este un demers ce vine în urma unui efort anterior al Departamentului de Justiție, de a bloca bunurile oligarhilor ruși.

"Nu există ascunzătoare pentru criminalii de război. Departamentul de Justiție al SUA va urmări orice cale de a-i trage la răspundere pe cei care comit crime de război și alte atrocități în Ucraina.

Alături de partenerii noștri interni și internaționali, Departamentul de Justiție nu va avea odihnă în demersul de a face răspunzătoare fiecare persoană complice la comiterea de crime de război, tortură și alte încălcări grave în timpul conflictului neprovocat din Ucraina", a spus Merrick Garland (foto, stânga).

Oficialul a comunicat că Departamentul american de Justiție va trimite trei procurori pentru a consilia Ucraina, precum și țările din Europa și Orientul Mijlociu, în lupta împotriva eforturilor Rusiei de a sustrage sancțiunile internaționale.

×
x close