Antena 3 CNN International News Soarta Procurorului General și a șefului Serviciilor Secrete din Ucraina, tranșată la Kiev, după ce au fost schimbați de Zelenski

Soarta Procurorului General și a șefului Serviciilor Secrete din Ucraina, tranșată la Kiev, după ce au fost schimbați de Zelenski

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 14:58 19 Iul 2022 Modificat la 14:59 19 Iul 2022
Venediktova Bakanov
Sursa foto: hepta

Votul vine după ce președintele Volodimir Zelenski a trimis forului legislativ documentele prin care solicita demiterea celor doi.

Zelenski a anunțat destituirea lui Bakanov și Venediktova chiar înainte ca Parlamentul să ia decizia în acest sens.

Președintele și-a justificat demersul afirmând că cei doi oficiali de rang înalt nu au reușit să-și "curețe" instituțiile de "trădători și colaboratori ai Rusiei".

"În cea de-a șasea lună de război, continuăm să găsim grupuri de astfel de oameni în fiecare dintre aceste instituții", declara, luni, Andrii Smirnov, adjunct al șefului Biroului Prezidențial. 

Alți oficiali de rang înalt din SBU au fost concediați marți dimineața, inclusiv adjunctul acestui Serviciu, Volodimir Horbenko.

De asemenea, șefii birourilor regionale din Dnipropetrovsk, Poltava, Sumî, Zakarpattia and Jîtomîr au fost înlocuiți din funcții.

×
x close