Concret, Biden, a cărui administrație caută să ajungă la un acord cu republicanii pe tema plafonului datoriei guvernamentale, i-a acuzat pe unii congresmani ai acestui partid că vor să reducă sau să pună capăt programului de asigurări medicale - Medicare, dar și asigurărilor sociale.
De fapt, Casa Albă transmite de săptămâni întregi mesaje conform cărora republicanii vor să taie Asigurările Sociale și Medicare.
Tot de săptămâni întregi, republicanii neagă aceste intenții.
Președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Kevin McCarthy, a respins în mod explicit ideea că reducerile sau modificările programelor respective ar fi negociate cu Casa Albă în schimbul unei creșteri a plafonului de îndatorare pentru guvernul federal.
Cu aceste precizări, era previzibil că abordarea acestui subiect de către Biden în discursul din Congres avea să provoace tensiuni.
Și exact așa s-a întâmplat.
Joe Biden, huiduit de republicani la discursul despre Starea Uniuni
"Înțeleg că unii dintre prietenii mei republicani vor să ia ostatică economia dacă nu sunt de acord cu planurile lor. Toți cei de acasă ar trebui să știți care sunt planurile lor. În loc să îi facă pe cei bogați să-și plătească echitabil dările, unii republicani vor ca Medicare și Asigurările Sociale să dispară. Nu spun că este vorba de o majoritate", a insistat Biden, confruntat cu un cor de huiduieli în creștere.
"Oricine se îndoiește, să contacteze biroul meu, îi voi da o copie a propunerii", a plusat președintele.
Deși Biden a precizat că s-a referit doar la "unii republicani" care ar dori sfârșitul programelor de asigurări sociale și de sănătate, reacția taberei republicane a fost promptă și foarte vocală.
De pe băncile acestui partid președintelui i s-a strigat "Mincinosule!"
“Liar." At least one Republican yelled at President Biden after he suggests some in the GOP want to cut social programs. https://t.co/2UT1arhQT1 pic.twitter.com/dCcgtWGVOr
— CNN (@CNN) February 8, 2023
Nu este clar cine anume a strigat dar printre cei mai agitați reprezentanți republicani s-a remarcat Marjorie Taylor Greene (foto următoare), cunoscută, între altele, pentru poziția vehementă anti-vaccin din timpul pandemiei și pentru propagarea teoriilor conspiraționiste QAnon.
Biden a trecut zâmbind peste insultele și vociferările republicanilor și a speculat politic frustrarea acestora.
"Deci, oameni buni, după cum se pare că suntem cu toții de acord, Asigurările Sociale și Medicare nu mai sunt în cărți acum, nu-i așa? În regulă. Avem unanimitate!", a estimat el.
CNN notează că atmosfera în Congres a devenit tensionată de când președintele a lăudat prevederile din Legea privind reducerea inflației.
Alte remarci-cheie din discursul lui Joe Biden, transmis în direct miercuri dimineață, într-o ediție specială la Antena 3 CNN:
- "În urmă cu doi ani, democrația americană s-a confruntat cu cea mai mare amenințare de război civil, iar astăzi, deși cu contuzii, democrația noastră rămâne neclintită și neînfrântă", a estimat președintele american, cu referire la insurecția adepților lui Donald Trump, care au asediat Capitoliul pe 6 ianuarie 2021.
Joe Biden: "Administrația Trump a crescut datoria națională a SUA cu 25%"
- Un nou standard anunțat de președinte cere ca toate materialele de construcție din proiecte federale să fie făcute în America. "Cheresteaua, sticla, rigipsul, cablurile de fibră optică. În mandatul meu, drumurile, podurile și autostrăzile americane vor fi făcute, de asemenea, cu produse americane", a spus Biden.
- "Actuala administrație a creat, cu ajutorul multor oameni din această sală (sala Congresului SUA, n.r.), 12 milioane de noi locuri de muncă – mai multe locuri de muncă în doi ani decât a creat vreun președinte în patru ani", a susținut liderul de la Casa Albă.
- Datoria națională a SUA a avut nevoie de 200 de ani ca să se acumuleze, dar a crescut cu 25% în timpul ultimei administrații (a lui Donald Trump, n.r.) Acestea sunt faptele, verificați", a spus Biden, în timp ce huiduielile și vociferările republicanilor au izbucnit din nou.
- "Domnule președinte, nu vreau să vă distrug reputația, dar sunt nerăbdător să colaborez cu dumneavoastră", i s-a adresat Joe Biden lui Kevin McCarthy, șeful Camerei Reprezentanților, care i-a succedat în funcție lui Nancy Pelosi după alegerile de la mijloc de mandat.
Joe Biden: "Ne vom apăra țara în cazul în care China ne amenință suveranitatea"
- "Astăzi, suntem în cea mai puternică poziție din ultimele decenii pentru a concura cu China sau cu oricine altcineva din lume. Sunt hotărât lucrez cu China acolo unde putem promova interesele americane și putem aduce beneficii progresului global. Dar, așa cum am clarificat săptămâna trecută, în cazul în care China ne amenință suveranitatea, vom acționa pentru a ne proteja țara. (Deja) am făcut-o”, a afirmat președintele, Biden, referindu-se la doborârea balonului care a intrat în spațiul aerian al SUA și despre care autoritățile americane susțin că a fost trimis să spioneze.
- "Împreună, am făcut ceea ce America face întotdeauna cel mai bine. Am condus. Am unit NATO. Am construit o coaliție globală. Ne-am opus agresiunii lui Putin. Am fost alături de poporul ucrainean. În această seară, ni se alătură din nou ambasadorul Ucrainei în Statele Unite. Ea reprezintă nu doar națiunea sa, ci și curajul poporului său."
- "Am venit să-mi îndeplinesc obligația constituțională de a raporta Starea Uniunii și iată raportul meu: deoarece sufletul acestei națiuni este puternic iar coloana sa vertebrală e solidă și pentru că oamenii acestei națiuni sunt puternici, Starea Uniunii este puternică", a declarat Biden, în aplauzele sălii.
CNN notează că discursul de anul acesta despre Starea Uniunii a durat o oră și 13 minute, fiind cu aproximativ 12 minute mai lung decât cel de anul trecut.