Provincia nordică Hebei a activat deja un plan de răspuns în situații de urgență, după ce a fost emis cel mai înalt nivel de alertă de poluare, informează Biroul meteorologic al Chinei.
Autoritățile vor desfășura echipe de control al traficului, iar toate zborurile dinspre și către provincie sunt suspendate.
Totodată, au fost închise temporar autostrăzile și cursele cu feribotul, în condițiile în care vizibilitatea a scăzut sub 50 de metri în unele zone.
De asemenea, autoritățile i-au avertizat pe șoferi să oprească în locuri sigure atunci când condițiile meteorologice se înrăutățesc și au cerut oamenilor să rămână în case.
Cât mai ţine smogul de praf şi fum din China
Smogul a cuprins nordul țării în urmă cu câteva zile, în timp ce temperaturile au trecut cu mult peste media perioadei, la aproape 30 de grade Celsius în unele zone.
Experții precizează că unul dintre principalii factori care determină temperaturile ridicate sunt curenții prea slabi de aer rece dinspre Polul Nord, față de cum ar fi normal.
În același timp, specialiștii explică faptul că intensificarea activităților industriale, numărul mare de camioane de mare tonaj care circulă pe drumurile naționale și incendiile de vegetație au contribuit la apariția smogului.
Meteorologii chinezi mai precizează că smogul va continua să acopere nordul Chinei cel puțin până joi, potrivit biziday.ro.
Beijing authorities issued an orange alert for heavy air pollution which came into force on Monday at noon. https://t.co/STJOJJF4E9 pic.twitter.com/mNJ7pHnhHP
— China Daily (@ChinaDaily) October 30, 2023