Antena 3 CNN International News Apar noi oficiali locali care îi cer demisia lui Vladimir Putin din cauza războiului din Ucraina | Exemplul din Smolninskoie se multiplică

Apar noi oficiali locali care îi cer demisia lui Vladimir Putin din cauza războiului din Ucraina | Exemplul din Smolninskoie se multiplică

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 19:44 12 Sep 2022 Modificat la 23:26 12 Sep 2022
Putin
Sursa foto: hepta

Informația este transmisă de CNN, care citează petiția distribuită de inițiatori, luni, pe Twitter.

"Noi, deputații municipali ai Rusiei, credem că acțiunile președintelui Vladimir Putin sunt dăunătoare viitorului țării și al cetățenilor săi. Cerem demisia lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse", se spune în documentul postat Xenia Thorstrom, deputat local al districtului Semenovski din Sankt Petersburg.

"Textul petiției este concis și nu  'discreditează' pe nimeni. Dacă sunteți deputat municipal și doriți să vă alăturați, sunteți binevenit", a precizat Thorstrom.

Petiția apare la scurt timp după primele alegeri regionale și municipale desfășurate în Rusia de la începutul invaziei în Ucraina.

Scrutinul a consacrat victoria candidaților susținuți de Kremlin.

Consiliul districtului Lomonosovsky din Moscova a cerut, de asemenea, demisia președintelui rus, afirmând, între altele, la adresa lui Vladimir Putin:

"Părerile și modelul dumneavoastră de guvernare sunt fără speranță, depășite și împiedică dezvoltarea Rusiei și a potențialului său uman."

Săptămâna trecută, deputații municipali din suburbia Smolninskoie a orașului Sankt Petersburg au cerut Dumei de Stat a Federației Ruse să îl demită și să îl pună sub acuzare pentru înaltă trădare pe Vladimir Putin, în contextul războiului din Ucraina.

Un grup de oficiali ruși din Sankt Petersburg cere îndepărtarea lui Vladimir Putin de la putere pentru înaltă trădare

Nikita Yurefev, unul dintre inițiatori, a publicat pe Twitter un mesaj conform căruia "Consiliul districtului Smolninskoie a trimis o propunere Dumei de Stat prin care cere revocarea lui Putin din funcție pe baza acuzațiilor de înaltă trădare".

"Decizia sa de a începe Operațiunea Militară Specială a dus la 1) moartea militarilor ruși, 2) probleme în economia rusă, 3) extinderea NATO, care s-a dublat", se spune într-o traducere a tweet-ului lui Yurefev.

"Ucraina se militarizează și a primit arme în valoare de 38 de miliarde de dolari pentru a lupta împotriva Rusiei. Toate acestea sunt consecințele deciziei de a începe Operațiunea Militară Specială. Acțiunile lui Putin reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei. El ar trebui îndepărtat!", continuă mesajul.

Inițiatorii din Smolninskoie sunt acuzați de discreditarea armatei ruse

Yurefev a precizat că proiectul înaintat Dumei de Stat a fost prezentat de Dmitri Paliuga și semnat de alți șase deputați.

Într-un interviu acordat Current Time TV, un canal de televiziune în limba rusă din Praga, creat de organizațiile americane Radio Free Europe/Radio Liberty și Voice of America, deputatul municipal Paliuga a recunoscut că șansele ca propunerea de demitere a președintelui să fie preluată de Duma de Stat sunt aproape nule

"Dar pentru noi este important ca aceste voci să fie auzite, astfel încât să nu rămână impresia că toată lumea din Rusia susține operațiunea militară specială. Sunt oficiali la nivel municipal care nu o susțin", a subliniat el.

Mai mulți dintre inițiatorii acestui demers se confruntă în prezent cu acuzații de discreditarea armatei ruse, a indicat Nikita Yuferev pe Twitter.

×
x close