Antena 3 CNN International News Ce s-a întâmplat, de fapt, la Moscova, unde Rusia spune că Ucraina a încercat un atac terorist cu drone

Ce s-a întâmplat, de fapt, la Moscova, unde Rusia spune că Ucraina a încercat un atac terorist cu drone

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:02 04 Iul 2023 Modificat la 11:02 04 Iul 2023

Astfel, Ministerul rus al Apărării a anunțat că armata că a interceptat, marți, cinci drone ucrainene în zona capitalei.

Într-o declarație pe Telegram, instituția citată a precizat că "a zădărnicit o încercare ucraineană de a efectua un atac terorist" cu ajutorul a cinci vehicule aeriene fără pilot îndreptate împotriva unor ținte din apropierea Moscovei.

Patru dintre drone au fost interceptate de apărarea aeriană în regiunea Nova Moskva iar un al cincilea aparat fără pilot ar fi fost contracarat prin mijloace de război electronic și s-a prăbușit în districtul Odințovo, se spune în declarația ministerului rus.

Nu au existat victime sau pagube materiale în urma interceptării dronelor, susține instituția citată.

Citește și: Alertă în capitala Rusiei: Mai multe drone au fost detectate în apropierea unor depozitele militare din Moscova

La rândul său, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că situația creată de prezența dronelor a forțat aeroportul Vnukovo să se închidă temporar și să devieze zborurile cu această destinație către aeroporturi apropiate.

Șase zboruri au fost deviate, marți dimineață, de pe Vnukovo, conform autorităților aviatice ruse.

Ministerul rus de Externe: "E terorism internațional"

Ministerul rus de Externe a acuzat faptul că atacul cu drone ar fi vizat infrastructura civilă.

"Având în vedere că (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski efectuează aceste atacuri cu arme furnizate de Occident sau cumpărate cu fonduri occidentale, este vorba de terorism internațional", a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova.

Ucraina comentează rareori atacurile de pe teritoriul rusesc, care s-au intensificat în ultimele luni, și nu a făcut, până la ora acestei actualizări, niciun comentariu cu privire la acuzațiile formulate, marți, de autoritățile de la Moscova, notează CNN.

Oficialii americani cred că agenți pro-ucraineni de pe teritoriul rus au efectuat un atac cu drone care a vizat Kremlinul la începutul lunii mai.

La finele aceleiași luni, Rusia a acuzat Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra Moscovei, soldat cu doi răniți și deteriorarea mai multor clădiri.

Foto: imagine de pe aeroportul Vnukovo

×
x close