Imaginea îl prezintă pe Akhund purtând un turban și veșminte albe, în capul unei mese lungi, flancat în stânga de ministrul interimar de finanțe, mullahul Hidayatullah Badri și de ministrul interimar al justiției, șeicul Abdul Hakim Al-Haqqani Shaib.
Akhund se află pe lista cu persoane împotriva cărora Națiunile Unite au dispus sancțiuni.
Cine sunt primii doi oameni din guvernul de la Kabul
Noul prim-ministru, mullahul Mohammed Hassan Akhund, a condus Rehbari Shura (Consiliul de conducere al talibanilor) timp de aproximativ două decenii.
Vârsta sa nu este cunoscută exact dar se estimează că are în jur de 60 de ani.
Se consideră că este influent și respectat mai ales în rândul liderilor religioși ai grupării.
Este un apropiat al liderului suprem al talibanilor, șeicul Hibatullah Akhundzada.
În precedentul regim taliban (1996 - 2001) Akhund a fost ministru adjunct de externe și vice-președinte al Consiliului de miniștri, ajungând la un moment dat pe lista de sancțiuni a Națiunilor Unite.
Mullahul Abdul Ghani Baradar, adjunct al lui Akhund în noul guvern de la Kabul, a fost un apropiat al fondatorului grupării talibane, mullahul Omar.
Se spune că l-ar fi salvat pe acesta din urmă, ducându-l pe motocicletă într-o ascunzătoare în munți, după intervenția internațională în Afganistan, în 2001.
Baradar s-a născut în 1968, în Afganisnan.
A luptat împotriva sovieticilor în anii '80 și a deținut, la rândul său, diverse poziții de conducere în administrația și armata regimului taliban instituit în 1996.
A fost arestat în 2010 în Pakistan și eliberat în 2018 la solicitarea oficialilor SUA, care credeau că Baradar poate ajuta procesul de pace din Afganistan.
Femeile, absente din guvernul interimar de la Kabul
Purtătorul de cuvânt taliban Zabihullah Mujahid a spus, marți, că noul cabinet interimar "nu se bazează pe etnie" și că gruparea nu va permite o astfel de politică.
Totuși, noul guvern de la Kabul, despre care militanții au dat asigurări că va fi "incluziv", nu are femei în componența sa.
Mujahid a spus că talibanii "lucrează la acest aspect", după ce în perioada recentă a insistat că femeile vor juca un rol important în Afganistan și că vor avea acces la educație.
Mai multe proteste au avut loc în Kabul în ultimele zile, inclusiv ale femeilor care manifestau pentru drepturi și cooptare în procesul de decizie politică.
Luni, cea mai mare manifestație anti-regim a fost împrăștiată de talibani cu focuri de avertisment.
Zabihullah Mujahid a spus că demonstrațiile ilegale cu nu vor fi tolerate și că protestatarii trebuie să respecta actuala stare de urgență din țară.