Într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, Tajani, a declarat că este "puțin probabil" ca Italia să doneze avioane de luptă Ucrainei.
El a arătat că problema trimiterii de avioane de luptă nu a fost discutată "încă", dar orice astfel de operațiune ar trebui să fie făcută în coordonare de statele aliate.
"Va trebui să ne coordonăm cu aliații noștri, să ne dăm seama ce fel de avioane să le trimitem, pentru că nu are sens să le livrăm ucrainenilor modele diferite", a explicat ministrul italian.
"Mi se pare practic imposibil ca avioanele de luptă italiene să fie trimise", a adăugat el.
Citește și: Șeful NATO, veste proastă pentru Zelenski | "Nu este cea mai importantă problemă acum"
Șefa guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, se află, marți, în vizită la Kiev, iar Tajani a declarat că aceasta îl va asigura pe președintele Volodimir Zelenski de sprijinul continuu al Italiei pentru Ucraina.
"În câteva săptămâni, în colaborare cu francezii, vom trimite Ucrainei și sistemul de apărare aeriană Samp-T pe bază de rachete", a indicat el.
Ministrul italian a mai afirmat că țara sa a rămas "în prima linie" pentru a ajuta Ucraina cu provizii militare și că dorește să sprijine acest stat după război.
"Suntem printre țările care au confiscat cele mai multe fonduri de la oligarhii ruși. Vorbim de peste două miliarde, bani care pot fi folosiți pentru a reconstrui țara", a menționat Antonio Tajani.
Foto: avioane de luptă F-15K și F-16 în timpul unui exercițiu de luptă