Antena 3 CNN International News Kyle Rittenhouse, achitat după uciderea a două persoane. Joe Biden, ”furios” la aflarea verdictului

Kyle Rittenhouse, achitat după uciderea a două persoane. Joe Biden, ”furios” la aflarea verdictului

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 12:33 20 Noi 2021 Modificat la 12:33 20 Noi 2021
Kyle Rittenhouse
Kyle Rittenhouse, achitat după uciderea a două persoane. Joe Biden, ”furios” la aflarea verdictului Sursa foto: Twitter/ MSNBC

Protestele de Kenosha au avut loc după ce forțele de ordine americane au împușcat un bărbat de culoare chiar în fața copiilor lui. La acea vreme, violențele au survenit între polițiști, alături de civili, de partea autorităților, care încercau să-și apere proprietățile, și manifestanți.

Rittenfouse avea doar 17 ani și a fost văzut înarmat. Tânărul a împușcat mortal doi oameni și a rănit un al treilea. Procesul lui a devenit unul dintre cele mai controversate din Statele Unite.

El a explicat că fusese rugat să ajute la paza afacerilor din zonă, fiind în pericol de a fi jefuite și incendiate. Avea asupra lui și o trusă medicală, explicând voia să acorde ajutor în caz că cineva era rănit.

Mai multe înregistrări video au fost prezentate la proces. În imagini se poate vedea cum unul dintre oamenii uciși îl aleargă pe tânăr într-o parcare și aruncă cu un obiect spre el. A fost împușcat când a încercat să-i ia arma. A doua victimă a încercat să-l lovească cu un skateboard.

Individul care a fost rănit avea un pistol în mână. Acuzatul a afirmat că a tras asupra acestuia când a îndreptat arma spre el.

Adolescentul a pledat nevinovat, susținând că a acționat în legitimă apărare. După ce au analizat dovezile prezentate în cadrul procesului și au ascultat declarațiile martorilor, jurații i-au dat dreptate. Toate cele cinci capete de acuzare au fost respinse.

Reacția lui Joe Biden

Președintele Joe Biden a recunoscut, într-o declarație transmisă vineri de la Casa Albă, că verdictul „îi va face pe mulți americani să se simtă furioși și îngrijorați, inclusiv pe mine”. El a adăugat că toată lumea „trebuie să respecte decizia juriului”.

Șeful statului american a mai transmis că a „candidat cu promisiunea de a-i aduce pe americani împreună, pentru că eu cred că sunt mult mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart”.

„Știu că nu vom vindeca rănile țării noastre peste noapte, dar rămân ferm în angajamentul meu de a face tot ce-mi stă în puteri pentru ca fiecare american să fie tratat în mod egal, cu corectitudine și demnitate, pe baza legii”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

 

×
x close