Zelenski "nu este pe măsura" lui Putin, a transmis, joi, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov (foto).
"Știm cu ce promisiuni a fost ales Zelenski președinte. Nu este deloc greu să ne amintim de ele și să le reamintim alegătorilor care l-au votat în Ucraina.
(Zelenski) nu a rezolvat problema Donbas-ului, nu a îndeplinit acordurile de la Minsk și în plus, după cum s-a dovedit, nu avea de gând să le îndeplinească.
Se pregătea de război. Prin urmare, ca să spunem așa, el a încetat de mult să mai fie un posibil oponent pentru Putin", a comentat Peskov.
Citește și: Propaganda rusă, în criză de nervi după anunțul privind trimiterea de tancuri germane în Ucraina
Într-un interviu semnalat de CNN, liderul ucrainean a fost întrebat dacă războiul din Ucraina ar putea fi încheiat prin discuții cu președintele.
"Nu mă interesează nici să mă întâlnesc, nici să discut cu Putin", a răspuns el.
"După invazia în Ucraina, Putin este un nimeni pentru mine", a adăugat Zelenski, fiind întrebat dacă e prea târziu pentru negocieri de pace.
Președintele ucrainean a mai afirmat că sunt mai multe victime în tabăra rusă, pe front, decât în cea ucraineană.
"Ei pierd un număr uriaș de oameni, dar nu le pasă. Ei nu-și numără oamenii. Este un fapt. Noi le numărăm oamenii", a susținut el.