Antena 3 CNN International News Kremlinul comunică agenda discuțiilor dintre Putin și Erdogan

Kremlinul comunică agenda discuțiilor dintre Putin și Erdogan

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 15:54 27 Iul 2022 Modificat la 16:07 27 Iul 2022
Putin si Erdogan 2
Sursa foto: hepta

Anunțul a fost făcut miercuri de Kremlin și se referă la întâlnirea celor doi lideri, care va avea loc în data de 5 august, la Soci, în Rusia.

"Cu siguranță, subiectul cooperării militar-tehnice va fi discutat la Soci", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse.

Potrivit oficialului de la Kremlin, cooperarea tehnică și militară dintre Rusia și Turcia este în mod constant pe agendă.

"Simplul fapt că interacțiunea se dezvoltă într-o zonă atât de sensibilă arată că, în general, întregul complex de relații (bilaterale) este la un nivel foarte ridicat", a spus el.

Putin și Erdogan vor evalua stadiul acordurilor de la Istanbul

Peskov a mai precizat că Putin și Erdogan vor putea evalua, cu ocazia întâlnirii de la Soci, stadiul implementării acordurilor de la Istanbul, cu privire la transporturile de grâu din Ucraina.

"Implementarea acordurilor trebuie să înceapă, acest proces va demara. La Soci va fi o bună ocazie pentru a schimba opinii în legătură cu felul în care acest proces respectă acordurile încheiate", a mai spus el.

Președinții Rusiei și Turciei s-au întâlnit în capitala iraniană, săptămâna trecută.

Vineri, Ucraina și Rusia au încheiat acorduri separate cu conținut identic cu ONU și Turcia.

Documentele prevăd reluarea exporturilor de grâne prin trei porturi ucrainene la Marea Neagră cu ajutorul caravanelor navale de transport, în condițiile în care, până în prezent, marina militară rusă a impus o blocadă a exporturilor ucrainene de cereale pe cale maritimă.

Centrul Comun de Coordonare, inaugurat la Istanbul

Centrul Comun de Coordonare, care va supraveghea exportul de cereale ucrainene, a fost deschis miercuri la Istanbul, în prezența lui Hulusi Akar, ministrul turc al Apărării.

Într-un discurs susținut la Universitatea Națională de Apărare, ministrul spus că Centrul "are o semnificație specială pentru întreaga lume și va funcționa în scopuri pur umanitare".

Crearea acestei structuri a fost unul dintre punctele-cheie ale acordului la care au ajuns Rusia și Ucraina sub medierea realizată de Națiunile Unite și de Turcia.

Ca parte a acordului semnat vineri, navele cu încărcate cu cereale vor naviga prin coridoare sigure din Marea Neagră și apoi vor trece prin strâmtoarea Bosfor, pentru a ajunge pe piețele globale.

Acordul de la Istanbul este valabil timp de 120 de zile și se va prelungi, cu excepția cazului în care părțile solicită rezilierea.

×
x close