Antena 3 CNN International News Fragmente de dronă, găsite în Republica Moldova, la doi kilometri de graniţa cu Ucraina

Fragmente de dronă, găsite în Republica Moldova, la doi kilometri de graniţa cu Ucraina

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 08:35 18 Feb 2024 Modificat la 09:10 18 Feb 2024

Acestea au fost găsite pe un câmp, în apropierea localității Etulia Nouă. 

Fragmentele de dronă au fost depistate sâmbătă, în jurul orei 16:40, în apropierea localității Etulia Nouă, raionul Vulcănești.

Polițiștii de frontieră au restricționat imediat accesul în zonă, iar probele au fost ridicate de experții Centrului Tehnico-Criminalistic și urmează să fie analizate. 

Acest incident vine la numai câteva zile după ce o parte dintr-o dronă Shahed, de fabricație iraniană, care conținea 50 de kilograme de explozibil, a fost descoperită tot în apropierea localității Etulia Nouă. 

După ce au găsit și alte fragmente ale dronei, încărcătura explozivă a fost detonată.

Fragmentele de dronă au fost depistate într-un câmp, la aproximativ 2 km de linia frontierei moldo-ucrainene și circa 5 km de localitate.

×
x close