"Cred că este responsabilitatea mea să iau astfel de inițiative atunci când sunt solicitate de Ucraina și - în timp ce continuăm să condamnăm, să sancționăm și să acționăm - să lăs această cale deschisă, pentru ca, în ziua în care sunt întrunite condițiile, să obținem o încetare a ostilităților pentru poporul ucrainean", a spus Macron la Bruxelles, după un summit de urgență al Uniunii Europene.
Macron a vorbit cu Vladimir Putin înainte ca liderul de la Kremlin să anunțe, luni, recunoașterea independenței separatiștilor din Donbas și înainte de invazia de joi dimineață.
De asemenea, președintele francez a fost primul lider occidental care a vorbit cu președintele rus după începerea operațiunii militare ruse.
Cei doi au vorbit înainte de summitul european iar Emmanuel Macron a recunoscut că discuția nu a adus prea multe elemente importante, câtă vreme liderul rus a ales calea războiului.
Președintele francez l-a acuzat pe Putin de duplicitate, amintind că a discutat cu Putin detaliile de implementare a acordurilor de la Minsk (menite să aducă pacea între separatiști și autoritățile ucrainene, n.r.) cu doar câteva ore înainte de lansarea operațiunii militare ruse.
"Deci, a fost duplicitate și a fost alegerea deliberată, conștientă a președintelui Putin să înceapă războiul atunci când ar fi putut, încă, să negocieze pacea", a spus Macron.
La summitul de joi, liderii Uniunii Europene au convenit o nouă rundă de sancțiuni, descrise de președintele Consiliului European, Charles Michel, drept "masive" și "dureroase" împotriva Rusiei și Belarusului.