Antena 3 CNN International News Un elicopter al Forțelor Aeriene Indiene s-a prăbușit. Șeful Statului Major al Apărării era la bord

Un elicopter al Forțelor Aeriene Indiene s-a prăbușit. Șeful Statului Major al Apărării era la bord

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:11 08 Dec 2021 Modificat la 15:27 08 Dec 2021
pjimage - 2021-12-08T111118.240
Sursa foto: Twitter/aiuwcindia

Update 15.30: Șeful Statului Major al Apărării, generalul Bipin Rawat, a murit împreună cu soția sa, Madhulika Rawat, a anunțat IAF prin Twitter.

Cauza accidentului și indentitățile celorlalți pasageri nu sunt încă cunoscute. IAF a spus că „a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza accidentului”.

Generalul Rawat și soția sa se numărau printre cele 14 persoane care călătoreau cu elicopterul.

Până acum, cinci cadavre au fost găsite la locul accidentului, iar două persoane au fost transportate la spital cu arsuri grave. 

Rawat este cel mai înalt oficial din armata indiană. El este și consilier al Ministerului Apărării. Și-a asumat postul nou creat anul trecut, după ce s-a retras din funcția de șef al armatei.

Agenția de presă Press Trust of India a declarat că elicopterul Mi-17V5 era în drum de la o bază a forțelor aeriene către colegiul de servicii de apărare al armatei când s-a prăbușit lângă Coonoor în Tamil Nadu.

Ministrul indian al Transporturilor Rutiere și Autostrăzilor, Nitin Gadkari, a scris pe Twitter că a fost șocat să audă de accident, adăugând: „Mă rog pentru siguranța și bunăstarea tuturor”.

Știre în curs de actualizare

 

×
x close