Antena 3 CNN International News Un laureat rus al Premiului Nobel pentru Pace își scoate medalia la licitație în sprijinul refugiaților ucraineni

Un laureat rus al Premiului Nobel pentru Pace își scoate medalia la licitație în sprijinul refugiaților ucraineni

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 14:56 22 Mar 2022 Modificat la 14:58 22 Mar 2022
Muratov
Sursa foto: hepta

Într-o declarație publicată marți pe site-ul ziarului său și citată de CNN, Muratov (foto) a spus că numeroșii "copii răniți și bolnavi care necesită tratament urgent" (în urma invaziei ruse în Ucraina, n.r.)  l-au determinat să ofere prestigioasa medalie.

Muratov este co-fondatorul Novaya Gazeta.

El a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în octombrie anul trecut.

La scurt timp după anunțul oficial, Muratov a fost desemnat de autoritățile ruse drept agent străin, o decizie luată, de asemenea, la adresa altor jurnaliști și publicații din Rusia.

Conform Comitetului Nobel, co-fondatorul Novaya Gazeta a fost premiat "pentru apărarea neobosită a libertății de exprimare în Rusia".

Peste 3,5 milioane de refugiați din calea războiului din Ucraina

În declarația citată de CNN, redactorul-șef al publicației a pledat pentru încetarea imediată a focului, pentru schimbul de prizonieri și asigurarea coridoarelor umanitare.

Încasările din vânzarea medaliei vor merge către Fundația de Asistență pentru Refugiații Ucraineni, o organizație neguvernamentală care încearcă să asigure sprijin moral și material refugiaților din Ucraina.

Peste 3,5 milioane de ucraineni și-au părăsit țara până în prezent, potrivit ultimei actualizări comunicate de Agenția pentru Refugiați a Națiunilor Unite.

×
x close