Antena 3 CNN International News Copa America se mută în Brazilia, țara cu al treilea cel mai mare număr de cazuri de COVID pe plan mondial

Copa America se mută în Brazilia, țara cu al treilea cel mai mare număr de cazuri de COVID pe plan mondial

Copa America va fi găzduită de Brazilia, după ce Argentina a fost exclusă din calitatea de gazdă cu doar două săptămâni înainte de debutul competiției.

o_1f71lrnji1b5119fr4hfif1a4ib.jpg
de Adrian Iclozan    |    31 Mai 2021   •   19:59

Opțiunea pentru Brazilia a fost anunțată, luni, de Confederația Sud-Americană de Fotbal (Conmebol). 

Conform sursei citate, Argentina a fost eliminată "din cauza circumstanțelor actuale".

Această țară se confruntă cu o creștere a cazurilor de COVID.

"Conmebol îi mulțumește președintelui Jair Bolsonaro și echipei sale, precum și Confederației Braziliene de Fotbal pentru că își deschid porțile către ceeea ce, astăzi, este cel mai sigur eveniment sportiv din lume. America de Sud va străluci în Brazilia cu toate stelele", a scris Confederația Sud-Americană pe Twitter.

Președintele Braziliei, acuzat de "genocid" în contextul pandemiei

Este interesant că această mutare vine în contextul în care Brazilia însăși este zguduită de proteste legate de felul în care președintele Bolsonaro a gestionat pandemia.

La finele săptămânii trecute, zeci de mii de persoane au manifestat în peste 200 de orașe din Brazilia, cerând demiterea lui Bolsonaro, pe care îl acuză de "genocid", în condițiile în care în această țară au murit peste 460 de mii de oameni în urma infectării cu COVID.

Este al doilea cel mai mare bilanț al deceselor COVID pe plan mondial, după SUA.

De asemenea, Brazilia înregistrează al treilea cel mai mare bilanț mondial al infectărilor: 16 milioane de cazuri la o populație de 211 milioane de locuitori.

Înaintea Argentinei, Columbia a pierdut calitatea de gazdă pentru Copa America

Inițial Copa America urma să fie găzduită de Argentina și Columbia, însă aceasta din urmă a pierdut calitatea de gazdă în data de 20 mai, după protestele masive, soldate cu 59 de morți, declanșate de reforma fiscală propusă de guvern și care a fost ulterior retrasă.

Pe 22 mai, Argentina a intrat într-o carantină națională de nouă zile după ce a ajuns la un nivel de 35.000 de cazuri zilnice noi în ultima săptămână.

Copa America, eveniment suspendat anul trecut din cauza pandemiei și la care participă 10 state sud-americane, urmează să ia startul pe 13 iunie.

Autoritățile braziliene încă nu au desemnat niciun stadion pentru Copa America.

×
Subiecte în articol: Brazilia Copa America
Parteneri
x close