Antena 3 CNN International News Conferință de presă la Pentagon despre situația din Afganistan: ”Nu vom lăsa pe nimeni în urmă”

Conferință de presă la Pentagon despre situația din Afganistan: ”Nu vom lăsa pe nimeni în urmă”

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 23:02 18 Aug 2021 Modificat la 23:07 18 Aug 2021
Lloyd Austin
Sursa foto: Getty Images

Secretarul apărării, Lloyd Austin a spus că armata americană de pe teritoriul afgan nu a avut până acum interacțiuni ostile cu talibanii, și că liniile de comunicare cu ei rămân deschise, așa cum ar trebui.

Orice american aflat încă în Afganistan va putea părăsi țara dacă asta e ceea ce își dorește, a spus Milley.

”Noi suntem armata Statelor Unite și intenționăm să evacuăm toți cetățenii americani care vor să plece din Afganistan, ei sunt prioritatea noastră. În plus, vrem să îi evacuăm pe toți aceia care ne-au ajutat în ultimii 20 de ani.

Nu îi vom lăsa în urmă. Vom scoate de acolo cât de mulți vom putea”, a adăugat el. 

Totuși, nu toți cei care au lucrat pentru SUA în acești 20 de ani se află în incinta aeroportului, sau chiar la Kabul.

Milley nu a putut da un răspuns concret vizavi de ce se va întâmpla cu aceștia. 

Momentat talibanii, după spusele celor doi, lasă oamenii care au toate documentele în ordine să treacă.

Astăzi, ambasada americană din Kabul a anunțat că nu poate garanta trecere liberă până la aeroportul Hamid Karzai cetățenilor care vor să părăsească țara. 

Secretarul apărării, care a servit mai mult de 40 de ani în armată a spus că America are ”obligația morală să îi ajute pe cei care au ajutat-o.”

”Pentru mine e ceva personaș. Acesta e un război în care am luptat, și pe care l-am condus. Cunosc țara. Cunosc oamenii. Și îi cunosc pe cei care au luptat alături de mine”.

”Știu că sunt zile grele pentru cei care și-au pierdut rudele în Afganistan, și pentru aceia care au fost răniți în război, mai ales acum.

Cel mai mare bun al nostru ca națiune, sunt acești oameni extraordinari care s-au oferit voluntari să ne țină în siguranță, pe noi, și pe famiile noastre. Vă onorăm serviciul, vă înțelegem sacrificiul, și nu îl vom uita niciodată”.

Momentan sunt 4.500 de soldați americani în Afganistan, a spus Lloyd. Sunt antrenați și pregătiți să se apere în caz de nevoie.

×
x close