Răniții sunt în stare critică, relatează CNN.
Evenimentul a avut loc marți, în jurul orei locale 2 după-amiaza, într-o zonă turistică situată pe Gold Beach (Coasta de Aur).
"După ce s-au ciocnit, cele două aeronave s-au prăbușit pe un banc de nisip, chiar lângă Sea World Resort", a declarat inspectorul Gary Worrell, de la Poliția din Queensland.
Acesta a menționat că echipajelor de salvatori le-a fost dificil să ajungă la locul prăbușirii.
În cele două elicoptere se aflau 13 persoane, potrivit unui oficial de la Serviciul de Ambulanță din Queensland.
Dintre acestea, patru au murit, trei au suferit răni grave iar șase au scăpat cu răni ușoare, între care tăieturi provocate de sticla spartă.
Toți răniții au fost transportați la spital.
Inspector de poliție: "Un elicopter decola, celălalt se pregătea să aterizeze"
Potrivit inspectorului de poliție Worrell, investigația preliminară arată că accidentul a avut loc când unul dintre elicoptere decola iar celălalt se pregătea să aterizeze.
"Un elicopter are parbrizul smuls și a aterizat în siguranță. Celălalt elicopter s-a prăbușit, răsturnându-se", a indicat el.
Angus Mitchell, comisar-șef al Agenției australiene pentru Siguranța Transporturilor, a anunțat deschiderea unei anchete și a cerut martorilor la coliziune să colaboreze cu investigatorii.
Un raport preliminar ar urma să fie elaborat în următoarele șase sau opt săptămâni.