Antena 3 CNN International News CNN: Evaluarea inițială a SUA arată că racheta care a căzut în Polonia a fost lansată din Ucraina

CNN: Evaluarea inițială a SUA arată că racheta care a căzut în Polonia a fost lansată din Ucraina

Racheta care a ucis doi oameni în Polonia a fost, aparent, lansată din Ucraina.

Polonia
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    16 Noi 2022   •   13:06

Informația este difuzată de CNN, care citează doi oficiali la curent cu estimarea inițială a serviciilor de informații americane asupra acestui incident.

Astfel, racheta ar fi plecat de pe teritoriul ucrainean, chiar dacă este de fabricație rusească.

Conform surselor CNN, această evaluare inițială a incidentului este cea la care ar fi făcut aluzie președintele Joe Biden atunci când a spus că este "improbabil" ca racheta să fi fost lansată din Rusia.

Concluzia serviciilor de informații din SUA a fost discută într-o reuniune de urgență convocată de președintele american în marja summit-ului G20 - la care Joe Biden participă - și urma să fie subiect de discuții la întâlnirea ambasadorilor NATO, desfășurată la Bruxelles.

În acest context, declarația comună după reuniunea liderilor G7 (SUA, Canada, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit și Japonia) a fost concepută în mod deliberat ambiguu în referirea la acest incident, concentrându-se mai mult pe valul de lovituri aeriene lansate de Rusia asupra Ucrainei cu câteva ore înainte.

Și rușii, și ucrainenii folosesc muniție rusească din perioada URSS

Un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA a refuzat să comenteze relatările care susțin că o rachetă de fabricație rusească responsabilă de moartea a doi oameni în Polonia a fost lansată de forțele ucrainene pentru a intercepta un proiectil al armatei ruse.

Atât forțele ruse cât și cele ucrainene au folosit muniție de fabricație rusească în timpul celor aproape nouă luni de război, amintește CNN.

Forțele ucrainene au utilizat rachete fabricate în Rusia ca parte a sistemului lor de apărare antiaeriană.

Este vorba despre arme de generație mai veche, datând din perioada când Rusia și Ucraina făceau parte din fosta Uniune Sovietică.

Consilierul lui Zelenski nu neagă că racheta ar fi fost lansată de pe teritoriul ucrainean

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski nu a negat explicit relatările ce susțin că racheta care a explodat în Polonia a fost lansată din Ucraina, dar a subliniat responsabilitatea Rusiei în faptul că a transformat Ucraina în zonă de război.

"Poate fi urmată o singură logică. Războiul a fost declanșat și este purtat de Rusia. Rusia atacă masiv Ucraina cu rachete de croazieră. Rusia a transformat partea estică a continentului european într-un câmp de luptă imprevizibil. Intenția, mijloacele de execuție, riscurile, escaladarea - toate vin doar din partea Rusiei. Și nu poate fi o altă explicație pentru incidentul cu rachetă.

Când o țară agresoare lansează un atac deliberat, masiv, cu rachete împotriva unei țări mari de pe continentul european cu armele sale învechite din perioada sovietică (rachete de clasă Kh), mai devreme sau mai târziu se întâmplă și tragedii pe teritoriul altor state", a spus Mihailo Podoliak într-o declarație pentru CNN.

Foto: mașină a serviciilor funerare și ofițeri de poliție în zona exploziei produse marți de o rachetă în satul Przewodow, situat în apropiere de granița cu Ucraina

×
Subiecte în articol: racheta Polonia Ucraina
Citește mai multe din International News
» Vezi toate știrile din International News
Cele mai noi știri
Parteneri
x close