Antena 3 CNN International News Câinii pot detecta persoanele infectate cu COVID după mirosul specific, cu o precizie de aproape 100%

Câinii pot detecta persoanele infectate cu COVID după mirosul specific, cu o precizie de aproape 100%

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 13:18 24 Mai 2021 Modificat la 13:18 24 Mai 2021
o_1f6eu2fbk1r6jt7eqok166e1h3db.jpg

Studiul pe câini, condus de London School of Hygiene and Tropical Medicine și realizat împreună cu Universitatea din Durhamn și cu organizația Medical Detection Dogs, a implicat utilizarea a 3.500 de mostre donate de populație și de responsabili ai Sistemului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.

Studiul a implicat antrenarea câinilor într-un interval de șase până la opt săptămâni, pentru a se familiariza cu "mirosul" COVID și a fi capabili să îl depisteze.

Șase exemplare canine au promovat în faza studiului în care nici cercetătorii, nici câinii nu au fost avertizați dacă mostrele sunt pozitive sau negative. 

Rata sensibilității a fost stabilită la 94,3%, corespunzătoare unui risc scăzut de rezultate fals negative.

Rata de specificitate a fost de 92%, ceea ce corespunde, de asemenea, unui risc redus de rezultate fals pozitive. 

Câinii au fost capabili să detecteze mirosul specific COVID-19 la persoane asimptomatice și au reușit să își mențină precizia detecției atât pentru încărcări virale mari, cât și pentru încărcări virale scăzute.

Se estimează că doi câini special antrenați pot mirosi - și estima dacă au sau nu COVID - 300 de persoane în 30 de minute.

×
Etichete: caini
x close