”Este profund regretabil că acest lucru a avut loc într-un moment de doliu național, iar Guvernul a cerut scuze Palatului”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt oficial adjunct al primului ministru Boris Johnson.
Petrecerea a avut loc pentru a marca plecarea directorului de comunicații James Slack, care este acum redactor adjunct la cel mai bine vândut ziar din țară, The Sun.
Slack a cerut și el scuze ”pentru furia și durerea cauzate” de eveniment, despre care a spus că ”nu ar fi trebuit să se întâmple la momentul în care s-a întâmplat”.
Scuzele au venit după ce publicația The Telegraph a dezvăluit că două adunări de până la 30 de persoane au avut loc în Downing Street pe 16 aprilie 2021.
Jurnaliștii au transmis că oamenii prezenți la petreceri aduceau alcool cumpărat dintr-un magazin din apropiere într-o valiză, se auzea muzică și se dansa.
La o zi după adunare, înmormântarea lui Philip a oferit una dintre cele mai puternice imagini ale pandemiei. Regina a stat singură în capela de la Castelul Windsor în timpul slujbei, respectând regulile stricte de distanțare socială, iar o fotografie a monarhului solitar a stârnit o mare simpatie publică, atât în țară, cât și în străinătate.
Restricțiile legate de Covid-19 la acea vreme limitau înmprmântările la 30 de participanți, iar unii dintre cei mai apropiați prieteni ai prințului Philip nu au putut participa.
Adunările în aer liber au fost limitate la grupuri de șase persoane sau două drupuri ai unor oameni care locuiesc în aceeași casă.
Johnson nu a participat la petrecerea din 16 aprilie, a raportat Telegraph, dar știrile despre încă o adunare socială organizată sub supravegherea lui, în timp ce restul țării trăia în izolare strictă adaugă presiune asupra liderului, criticat deja de foarte multă lume.