Antena 3 CNN International News Blackout la centrala nucleară Zaporojie, după bombardamentele rusești

Blackout la centrala nucleară Zaporojie, după bombardamentele rusești

Centrala nucleară Zaporojie a fost deconectată complet de la rețeaua electrică ucraineană din cauza bombardamentelor rusești.

Zaporojie
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Mar 2023   •   08:40

Anunțul a fost făcut joi dimineața pe Telegram de compania energetică de stat Energoatom.

"În prezent, centrala este deconectată și se află în modul blackout (întrerupere a electricității) pentru a șasea oară în timpul ocupație. Unitățile 5 și 6 sunt în stare de oprire la rece. 18 generatoare diesel au fost pornite pentru nevoile proprii ale centralei", se arată în postare.

Textul precizează că centrala are suficient combustibil pentru a funcționa timp de 10 zile.

Complexul atomo-electric se află în partea ocupată de Rusia în regiunea ucraineană Zaporojie și este cel mai mare din Europa.

Citește și: Rusia a atacat cu rachete la Kiev, Harkov și Odesa. Mai mulți civili au fost uciși

Centrala se află sub control rusesc de aproximativ 12 luni, dar este operată de personalul ucrainean.

Cea mai recentă deconectare a instalației de la rețeaua electrică vine în contextul în care oficiali din Ucraina au anunțat, joi, atacuri cu rachete rusești care au vizat infrastructura energetică.

×
Subiecte în articol: Zaporojie blackout bombardamente rusești
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close