Antena 3 CNN International News Atac armat în masă la parada de la Super Bowl, în SUA. Cel puțin 22 de persoane au fost împușcate în Kansas City. Un atacator a fost neutralizat de un civil iar scena a fost filmată de fiica sa

Atac armat în masă la parada de la Super Bowl, în SUA. Cel puțin 22 de persoane au fost împușcate în Kansas City. Un atacator a fost neutralizat de un civil iar scena a fost filmată de fiica sa

Adrian Iclozan
3 minute de citit Publicat la 06:40 15 Feb 2024 Modificat la 11:14 15 Feb 2024
Kansas Profimedia
Sursa foto: Profimedia Images

Cel puțin 22 de persoane au suferit răni provocate cu arme de foc, iar o femeie, DJ la un post de radio (foto interior), a murit.

Numele victimei este Lisa Lopez-Galvan, potrivit unei postări făcute pe o rețea socială de stația KKFI, la care femeia lucra.

"Cu tristețe profundă și cu inima grea, anunțăm comunitatea noastră că DJ-ul Lisa Lopez, gazda emisiunii Taste of Tejano, și-a pierdut viața", a menționat sursa citată. 

Poliția nu a dat imediat detalii legate de acest deces.

Dintre cei peste 20 de răniți, opt au suferit răni care le-au pus în mod iminent viața în pericol, iar alți șapte au suferit răni grave.

Conform șefului poliției din Kansas City, Stacey Graves, împușcăturile au avut loc în centrul orașului, în partea de vest a Union Station.

Unele dintre victimele împușcate sunt copii, a precizat șeful interimar al Departamentului de pompieri din Kansas City, Ross Grundyson, citat de CNN.

În GALERIA FOTO următoare, imagini surprinse în timpul atacului armat în masă, de miercuri, din Kansas City:

Poliția a reținut trei persoane și a recuperat arme de foc de la fața locului.

O înregistrare video care circulă pe internet arată cum un civil l-a neutralizat pe unul dintre atacatori, lovindu-l din spate și deposedându-l de armă.

Ulterior, CNN l-a intervievat pe acest bărbat, care l-a prins înaintea poliției pe agresor.

Numele lui este Paul Contreras. Imaginile care s-au viralizat au fost filmate de fiica acestuia.

"Nu stai să te gândești (când se întâmplă așa ceva), pur și simplu, reacționezi", a declarat Contreras pentru Erin Burnett de la CNN.

El a spus că l-a lovit din spate pe individul înarmat, i-a smuls arma și, împreună cu un alt participant la paradă, l-au imobilizat până la venirea poliției.

"S-a luptat tot timpul. Și noi ne-am luptat cu el, pentru a-l ține la pământ", a adăugat el. 

"Nu am vrut să plec de lângă tatăl meu, pentru nu știam ce se putea întâmpla și era posibil să aibă nevoie de ajutor. Totul s-a întâmplat foarte repede", a spus, la rândul ei, Alyssa Contreras, fiica acestui bărbat.

156 de morți și aproape 600 de răniți în atacuri armate în masă, în Kansas, în ultimii 10 ani

Atacul în masă cu arme de foc din Kansas City este al 154-lea incident de acest fel petrecut în statul Kansas, din 2013 încoace.

Bilanțul parțial, care nu ia în calcul victimele de miercuri, de la parada de după Super Bowl, se ridică la 156 de morți și 582 de răniți.

Președintele american Joe Biden a cerut, miercuri, Congresului să adopte legile menite să limiteze accesul la arme de foc, în contextul atacului din Kansas City.

"Este timpul să acționăm și cer țării să fie alături de mine. Să vă faceți vocea auzită în Congres, astfel încât să acționăm, în sfârșit, pentru a interzice armele de asalt, pentru a limita încărcătoarele de mare capacitate, pentru a întări verificările și a ține armele departe de cei care nu ar trebui să le dețină și să le folosească", a spus liderul de la Casa Albă.

×
x close