Antena 3 CNN International News "Angajații săreau pe bucățile de avion și le deformau!" | Dezvăluirile "cârtiței" de la Boeing: aproape 1.500 de avioane sunt afectate

"Angajații săreau pe bucățile de avion și le deformau!" | Dezvăluirile "cârtiței" de la Boeing: aproape 1.500 de avioane sunt afectate

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 13:20 10 Apr 2024 Modificat la 13:20 10 Apr 2024
Air Boeing 787-9 Dreamliner
Sursa foto: Hepta / Zuma Press / Bayne Stanley

Sam Salehpour, un inginer din cadrul Boeing, susține că responsabilii companiei au grăbit procesul de fabricare a aparatelor 777 și 787 Dreamliner și că riscurile implicate ar putea deveni catastrofale pe măsură ce avioanele îmbătrânesc.

The New York Times a relatat în premieră demersurile făcute de Sam Salehpour, notează CNN.

Plângerea sa oficială, adresată Administrației Federale a Aviației (FAA), a fost depusă în luna ianuarie și făcută publică marți.

Denunțător din cadrul Boeing: Compania nu mai poate continua precum procedează în prezent

"Fac acest lucru pentru că doresc ca Boeing să reușească să prevină producerea de accidente. Adevărul este că Boeing nu mai poate continua așa cum procedează în prezent. Cred că lucrurile trebuie să meargă ceva mai bine", a spus inginerul.

El a precizat că plângerea sa vizează în mod special "două probleme de calitate care pot reduce dramatic durata de viață a avioanelor".

FAA a confirmat că l-a audiat pe Sam Salehpour în cadrul investigației.

"Raportarea voluntară, fără teamă de represalii, este o componentă critică în siguranța aviației. Îi încurajăm cu tărie pe toți cei din industria aviatică să împărtășească informațiile pe care le dețin", a declarat FAA.

O subcomisie a Senatului american va examina noile probleme de siguranță raportate la Boeing în cadrul unei audieri, săptămâna viitoare.

Boeing susține că modelul 787 Dreamliner poate fi exploatat în siguranță timp de 50 de ani

Producătorul american de avioane a respins problemele raportate de Salehpour cu privire la modelul 787 și nu le-a comentat imediat pe cele referitoare la aparatele model 777, notează CNN.

"Aceste afirmații despre integritatea structurală a modelului 787 sunt inexacte și nu reprezintă efortul cuprinzător depus de Boeing pentru a asigura calitatea și siguranța pe termen lung a aeronavei", a declarat compania.

Boeing 787 Dreamliner a intrat în serviciu în 2011, iar durata sa de viață estimată este de 50 de ani, cu câte 44.000 de zboruri pentru fiecare aparat, conform producătorului.

Însă Sam Salehpour susține în plângerea sa către FAA că echipele care au asamblat aparatele nu au reușit să umple în mod corespunzător golurile minuscule atunci când au îmbinat părțile de fuzelaj fabricate separat. 

"Am văzut literalmente oameni sărind pe piesele avionului pentru a le alinia. Prin săriturile pe aceste piese, în sus și în jos, ele sunt deformate, astfel încât golurile să se alinieze temporar. Nu așa se asamblează un avion", a afirmat el.

"Se accentuează astfel uzura avionului, reducându-i durata de viață și crescând riscurile unei defecțiuni catastrofale", au arătat, la rândul lor, avocații lui Salehpour.

Inginerul a menționat că angajatorul său l-a "pedepsit" printr-un transfer după ce a sesizat conducerii companiei aceste probleme.

Concret, aspectele semnalate la aparatele 787 au fost ignorare, iar Salehpour a fost mutat din echipa programului 787 în cea a modelului 777.

În noul său post, inginerul spune că a aflat despre lucrări "sub nivelul de calitate" cu alinierea pieselor de fuzelaj. De asemenea, Salehpour a aflat despre presiuni făcute asupra angajaților pentru a da undă verde unor lucrări pe care nu le inspectaseră încă, notează CNN.

În total, Salehpour a spus că problemele implică peste 400 de avioane Boeing 777 și 1.000 de aparate Boeing 787.

Acuzații noi, probleme vechi

Acuzațiile la adresa felului în care Boeing își produce avioanele nu sunt complet noi.

Timp de aproape doi ani, începând din 2021, FAA și producătorul de aeronave au investigat problemele legate de îmbinarea pieselor, timp în care livrările de aparate 787 Dreamliners au fost suspendate.

Boeing a menționat ulterior că a făcut schimbări în procesul său de fabricație, iar livrările au fost, în cele din urmă, reluate.

"Am încorporat activitatea de inspecție și verificare a îmbinării în sistemul nostru de producție, astfel încât avioanele care ies de pe linia de fabricație să îndeplinească aceste specificații", a susținut compania.

Avocații lui Sam Salehpour au declarat că FAA a fost surprinsă să descopere, prin intermediul plângerii inginerului, că problemele din trecut legate de asamblarea componentelor nu au fost, de fapt, rezolvate.

Sursa: CNN

Foto: Aparat Boeing 787-9 Dreamliner al companiei Korean Air în timpul decolării de pe Aeroportul Internațional Vancouver, Canada, 6 aprilie 2024

×
x close