Antena 3 CNN International News Agenția Internațională pentru Energie sfătuiește oamenii să conducă mai lent și să lucreze de acasă, pentru a compensa criza energetică globală

Agenția Internațională pentru Energie sfătuiește oamenii să conducă mai lent și să lucreze de acasă, pentru a compensa criza energetică globală

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 13:38 18 Mar 2022 Modificat la 13:38 18 Mar 2022
alimentare ma?in? criz? energetic?
Agenția Internațională pentru Energie sfătuiește oamenii să conducă mai lent și să lucreze de acasă, pentru a compensa criza energetică globală Sursa foto: Getty Images/ Spencer Platt

AIE a anunțat un plan în 10 puncte pentru a reduce utilizarea petrolului după ce mai multe țări, inclusiv Canada, Statele Unite, Regatul Unit și Australia, au interzis importurile de petrol din Rusia.

Printre propuneri se numără reducerea limitelor de viteză pe autostradă cu cel puțin 10 kilometri pe oră, să se facă transportul public mai accesibil și să introducă ”duminica fără mașini” în orașele mari.

Potrivit directorului executiv al AIE, Fatih Birol, acțiunile sunt menite să reducă tensiunile de pe piața energiei și amelioreze impactul creșterii prețului petrolului pentru consumatori.

În economiile avansate, a spus Birol, acțiunile ar putea ajuta la reducerea cererii de petrol cu ​​2,7 milioane de barili pe zi înainte de sezonul de vârf al cererii.

AIE a avertizat săptămâna aceasta că potențialele întreruperi la scară largă ale producției de petrol ”amenință să creeze un șoc global al aprovizionării cu petrol” în lumina sancțiunilor impuse Rusiei și pe măsură ce cumpărătorii evită din ce în ce mai mult achizițiile de petrol din Rusia.

Moscova ar putea fi forțată în curând să reducă producția de țiței cu 30%, a spus AIE, supunând economia globală celei mai mari crize de aprovizionare din ultimele decenii, dacă Arabia Saudită și alți mari exportatori de energie nu încep să pompeze mai mult.

×
x close