Adnan Abu Walid al-Sahrawi a fost vizat de o lovitură efectuată cu o dronă și a murit în urma rănilor.
El se afla pe o motocicletă care transporta două persoane.
Eliminarea lui al-Sahrawi a avut loc în cadrul operațiunii "Barkhane" derulată de trupele staționate în Mali.
Potrivit ministrului francez pentru forțele armate, Florence Parly, operațiunea a avut loc între 17 și 22 august 2021.
Parly a numit uciderea liderului islamist "o lovitură decisivă" împotriva grupării teroriste și a precizat că "lupta va continua".
Cine a fost liderul ISIS-GS și cum a apărut această grupare
Adnan Abu Walid al-Sahrawi s-a născut în anul 1973 în teritoriul disputat din Sahara de vest și a fost membru al Frontului Polisario pentru independența Marocului.
S-a alăturat ulterior grupării Al Qaeda în Magrebul Islamic și a condus un grup islamist din Mali, răspunzător pentru răpirea unor lucrători umanitari spanioli în Algeria și a unui grup de diplomați algerieni în Mali în anul 2012.
Al-Sahrawi a format ISIS-GS în 2015. Acestei grupări i se atribuie cele mai multe atacuri în regiunea sahariană, inclusiv uciderea unor lucrători umanitari francezi în 2020.
Președintele francez Emmanuel Macron a spus, joi, că al-Sahrawi a ordonat personal uciderea a șase lucrători umanitari francezi și a ghizilor și șoferilor nigerieni ai acestora.
Aceste crime au urmat unor atacuri ample asupra bazelor militare din Mali și Niger în ultima parte a anului 2019.
ISIS-GS ar mai fi răspunzător și pentru un atac soldat cu patru morți împotriva trupelor SUA în Niger, în 2017.
Macron a calificat, la rândul său, moartea lui al-Sahrawi drept "un alt succes important în lupta împotriva grupărilor teroriste din zona Sahel".
Adnan Abou Walid al Sahraoui, chef du groupe terroriste État islamique au Grand Sahara a été neutralisé par les forces françaises. Il s’agit d’un nouveau succès majeur dans le combat que nous menons contre les groupes terroristes au Sahel.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) September 15, 2021
Sahel este o regiune de tranziție la sud de Sahara, întinsă de-a lungul continentului african și care include porțiuni din Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Ciad, Etiopia și Sudan.
Sahel, teatru de operațiuni pentru traficanți și jihadiști
Zona măsoară trei milioane de kilometri pătrați.
În regiune operează traficanți de droguri, traficanți de persoane și grupări de militanți islamiști, precum ISIS-GS.
Atacurile jihadiste afectează și Nigeria, aflată în vecinătate.
Forțele militare franceze acționează de ani de zile împotriva jihadiștilor din zonă.
Militarii francezi au intervenit în 2013 pentru a opri o grupare afiliată Al Qaeda să preia capitala statului Mali, Bamako.
În Sahel se desfășoară în paralel mai multe misiuni.
Emmanuel Macron: "Vom continua lupta, alături de partenerii africani, europeni și americani"
Între acestea, operațiunea de menținere a păcii sub comanda Națiunilor Unite, la care participă 14.000 de militari din 56 de state, și operațiunea anti-teroristă "Barkhane", sub conducerea Franței, care este susținută de serviciile de informații americane.
Emmanuel Macron a anunțat în iunie că operațiunea "Barkhane" va lua sfârșit în forma actuală și că prezența militară franceză în regiune va fi redusă în decursul următorilor ani.
În septembrie, Franța avea 5.100 de militari desfășurați în cinci țări reprezentate în Sahel: Ciad, Mali, Niger, Mauritania și Burkina Faso.
Macron, care i-a evocat joi pe "eroii francezi care au murit în Sahel în operațiunile Serval și Barkhane", a precizat că "împreună cu partenerii africani, europeni și americani, Franța va continua lupta".
Eliminarea liderului ISIS-GS, anunțată în timp ce la Paris are loc procesul atacurilor teroriste de la Bataclan
Anunțul privind eliminarea liderului ISIS-GS vine în contextul în care în capitala franceză a început, de o săptămână, procesul participanților la atacurile din 13 noiembrie 2015, în urma cărora 130 de oameni au murit.
Atacurile, desfășurate la Stade de France, pe străzile Parisului și la sala de concerte Bataclan, au fost revendicate de ISIS.
Cel mai proeminent acuzat și singurul dintre atentatori capturat în viață, Salah Abdeslam, a fost întrebat, miercuri, de judecătorul de instrucție de ce Franța a fost vizată de aceste atacuri.
"Am vizat Franța, populația, civilii, dar nu avem nimic personal împotriva acestor oameni. Am vizat Franța și nimic altceva (...)
Fostul președinte François Hollande a spus că am luptat împotriva Franței din cauza valorilor sale, dar este o minciună. Hollande ştia riscurile pe care şi le asumă atacând Statul Islamic în Siria", a spus acuzatul.
"Avioanele franceze care bombardează ISIS nu fac distincție între bărbați, femei și copii. Am făcut Franța să îndure aceeași durere pe care o suferim”, a adăugat Abdeslam, privindu-l direct în ochi pe judecătorul de instrucție, după cum a consemnat presa franceză.