Acordul, al doilea de acest gen (și cel care contează), a fost încheiat în capitala Belarusului în încercarea de a pune capăt a ceea ce era atunci un conflict sângeros de 10 luni în estul Ucrainei.
Dar Minsk II nu a fost niciodată implementat pe deplin, problemele sale cheie încă nerezolvate.
Iată ce e de știut:
Cine sunt jucătorii cheie?
O întâlnire rară între liderii ruși, ucraineni, germani și francezi din februarie 2015 a urmărit să aducă pacea în zonele Ucrainei care fuseseră preluate de separatiștii pro-ruși cu un an înainte. Zonele respective, din regiunea Donbas din Ucraina, au devenit cunoscute drept Republica Populară Lugansk (LPR) și Republica Populară Donețk (DPR).
Guvernul ucrainean de la Kiev a afirmat că cele două regiuni sunt efectiv ocupate de ruși. Discuțiile au vizat, de asemenea, să lucreze spre o soluționare politică pentru regiune.â
Rezultatul, Minsk II, a fost semnat de reprezentanții Rusiei, Ucrainei, liderilor separatiști și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Ulterior, a fost aprobat printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU.
Care au fost condițiile acordului?
- O încetare a focului. În februarie 2015, au existat încă lupte grele în unele zone între forțele ucrainene și rebelii sprijiniți de ruși, ucrainenii suferind pierderi grele.
- Retragerea armamentului greu de pe linia frontului.
- Un dialog privind alegerile locale în zonele ocupate de rebelii pro-ruși.
- Restabilirea legăturilor economice și sociale depline între cele două părți, astfel încât, de exemplu, pensiile să poată fi plătite.
- Controlul guvernului ucrainean să fie restabilit peste granița cu Rusia.
- Retragerea tuturor forțelor și mercenarilor străini.
- Reforma constituțională care ar oferi o oarecare autonomie regiunilor din estul regiunii Donbas a Ucrainei care nu mai sunt sub controlul guvernului central.
Ce s-a întâmplat după semnarea Minsk II?
Cele mai grave lupte au încetat, iar monitorii OSCE au intervenit. Până în prezent, OSCE patrulează pe linia frontului și raportează încălcări ale încetării focului de-a lungul graniței. Cu toate acestea, există mult mai puține lupte și mai puține victime decât în 2014-15. Din această perspectivă, acordul a fost, cel puțin, parțial îndeplinit.
Totuși, în Ucraina există 1,5 milioane de persoane strămutate în interior și aproape 14.000 de persoane au murit în conflict.
Dar există o șmecherie
Acordul de la Minsk a fost conceput foarte repede. Rusia a fost semnatară, dar rolul său în conflict nu a fost recunoscut. Într-adevăr, cuvântul „Rusia” nu apare nicăieri în text. De atunci, asta i-a permis Kremlinului să spună că este doar un observator și că trebuie să se ajungă la un acord între guvernul ucrainean și rebelii din estul țării - în ciuda dovezilor care arată că Rusia îi sprijină pe separatiști.
Kievul, între timp, refuză să vorbească direct cu rebelii.
În plus, limbajul acordului este imprecis - Rusia și Ucraina interpretând foaia de parcurs politică în moduri foarte diferite.
Ucraina dorește mai întâi să recâștige controlul asupra graniței sale internaționale înainte ca alegerile locale să aibă loc în zonele controlate de rebeli. De asemenea, dorește ca forțele ruse să plece. Rusia, desigur, spune că nu are forțe în zonele controlate de rebeli.
Moscova vrea alegeri în timp ce regiunea este încă sub controlul separatiștilor - și înainte ca autoritățile ucrainene să recâștige controlul asupra graniței.
Eforturile diplomaților occidentali de a îndrepta aceste probleme nu au dus nicăieri.
Care sunt celelalte probleme?
Statutul zonelor controlate de rebeli din Donbas nu a fost niciodată definit. Opinia Kievului este că regiunea ar trebui să aibă același tip de autonomie ca și alte regiuni ucrainene, în cadrul unei structuri federale.
Moscova subliniază limbajul din Acordul de la Minsk care se referă la „statutul special al anumitor zone din regiunile Donețk și Lugansk” și interpretează că permite acestor regiuni să aibă propriile forțe de poliție și sistem judiciar, printre alte avantaje.
Dar orice guvern ucrainean care a fost de acord să acorde Donbasului un statut special ar putea să nu supraviețuiască unei reacții publice. În 2015, președintele ucrainean de atunci, Petro Poroșenko, a prezentat amendamente constituționale privind descentralizarea, cărora li s-au opus cu înverșunare grupările naționaliste ucrainene. Revoltele de la Kiev au provocat moartea a trei ofițeri ai legii.
De ce Vladimir Putin consideră Minsk atât de important?
Dacă este interpretată în favoarea Moscovei, este potențial o modalitate prin care Rusia își poate păstra influența în Ucraina pentru și prin grupurile pro-ruse din Donbas.
Ar oferi Rusiei capacitatea de a controla teritoriul - fără a-l anexa, așa cum a făcut cu Crimeea în 2014 - și un cuvânt de spus în afacerile naționale ale Ucrainei.
Îngreunând și mai mult lucrurile, Rusia a eliberat pașapoarte pentru sute de mii de locuitori din Donbas.
Acest lucru ar putea oferi Rusiei, de asemenea, un rol în parlamentul Ucrainei prin mandatarii săi - și șansa de a deraia orice efort îndepărtat ucrainean de a adera la NATO sau Uniunea Europeană - o cerere cheie despre care Rusia spune că trebuie îndeplinită pentru a dezamorsa tensiunile actuale. În funcție de modul în care au fost organizate alegerile, persoanele cu cetățenie rusă și cei cărora li s-a acordat amnistia pentru uciderea ucrainenilor ar putea ajunge în parlamentul ucrainean.
Asta ar destabiliza și mai mult Ucraina.
Ce au de spus liderii lumii?
Președintele francez Emmanuel Macron vede Acordul de la Minsk drept cea mai promițătoare rampă de ieșire pentru a evita conflictul, afirmând marți că „determinarea comună [de a pune în aplicare Acordurile de la Minsk] este singura modalitate care ne permite să construim pacea și să construim o politică viabilă."
El a spus că în timpul întâlnirilor sale a putut „obține un angajament foarte clar și explicit de la președinții Putin și [Volodimir] Zelenski de a se angaja în baza strictă a acordurilor de la Minsk”, dar nu a oferit alte detalii.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat luni că Statele Unite și Ucraina sunt „unite” în sprijinirea acordurilor de la Minsk ca și cale de urmat pentru rezolvarea conflictului. Dar el a mai sugerat că acordul în sine nu este o soluție unică, evidențiind provocările pe care le prezintă acordul.
„Minsk nu explică unele probleme de secvențiere atunci când vine vorba de pașii pe care trebuie să îi iurmeze părțile”, a spus Blinken, adăugând:
„Ucraina a abordat acest lucru cu bună-credință. Până în prezent, nu am văzut Rusia să facă același lucru”.
Duncan Allan, coleg asociat al Programului Rusia și Eurasia la centrul de studii Chatham House din Londra, a scris că, în cele din urmă, argumentul despre Minsk este următorul: „Este Ucraina suverană, așa cum insistă ucrainenii, sau ar trebui să fie limitată suveranitatea ei, așa cum cere Rusia?”
