Antena 3 CNN Horoscop Horoscop Super Luna Albastră din noaptea de 30-31 august 2023: Berbecii au parte de claritate, iar Balanţele de fericire

Horoscop Super Luna Albastră din noaptea de 30-31 august 2023: Berbecii au parte de claritate, iar Balanţele de fericire

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:57 30 Aug 2023 Modificat la 18:29 30 Aug 2023
Superluna Albastr?
Luna Plină din noaptea de 30-31 august 2023: Superluna Albastră, influențe puternice asupra zodiilor Sursa foto: Profimedia

Sezonul cald din acest an se încheie cu un fenomen uimitor, despre care astronomii spun că va mai fi văzut abia în 2037.

Luna august din acest an este cea care găzduiește două faze ale Lunii Pline, care vor fi urmate de Superluna din data de 29 septembrie.

Astfel, Luna Plină din noaptea de 30 spre 31 august 2023 va fi însoțită de "Blue moon" sau "Superluna Albastră", o combinație rară, care apare o dată la 10 sau 20 de ani.

Superlunile au loc atunci când luna plină este aproape de punctul cel mai apropiat de Pământ, ceea ce o face să pară cu până la 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare, în comparație cu momentul în care se află la cea mai mare distanță.

Citește și: "Cu lăcomia nu îți merge": Pilda zilei, cu Lidia Fecioru

Cum se vede Superluna Albastră din noaptea de 30-31 august

În ciuda a ceea ce sugerează numele, cea de-a doua lună plină nu va fi albastră, numele referindu-se pur și simplu la faptul că este a doua lună plină dintr-o lună calendaristică - lunile pline apar la fiecare 29 de zile, ceea ce înseamnă că, ocazional, o singură lună va prezenta două.

De asemenea, denumirea de Superluna Albastră se referă și la raritatea fenomenului, fiind asociat cu expresia din limba engleză "once in a blue moo” , care se referă la o situație care se petrece rar.

Se știe că lunile de culoare albastră apar atunci când există o perturbare majoră a atmosferei Pământului, cum ar fi în urma unui vulcan.

Potrivit Nasa, lunile albastre au fost frecvente după erupția vulcanului indonezian Krakatoa din 1883, potrivit Mediafax.

Superluna Albastră și zodiile

Fenomenul rar are o semnificație puternică în astrologie, deoarece Superluna Albastră traversează zodia Peștilor.

Lună Plină în Pești, din 31 august 2023, atinge apogeul în jurul orei 4:35, ora României.

Berbec. Un adevăr greu și dureros ar putea să iasă la lumină. Totuși, este un moment bun pentru a face pace cu cei din jur și pentru a-i ierta.

Taur. Această Lună Plină îți va aduce liniștea interioară pe care o cauți de mult timp. Ai grijă la un conflict care ar putea să apară de nicăieri și să-ți distrugă echilibrul.

Gemeni. Este o Lună Plină care îți va influența considerabil starea de spirit. Ai putea avea tendința să fii mai melancolic și visător ca oricând.

Rac. Ceva îți va da mult curaj să faci un pas important înainte. Luna Plină îți va lumina tot ceea ce nu vedeai înainte.

Leu. Este un moment bun pentru a începe să faci ceva ce ți-ai dorit dintotdeauna. Luna Plină îți va deschide multe uși.

Fecioară. Această Lună Plină îți va da șansa de a face pace cu trecutul. Este un moment bun să îngropi adânc amintirile neplăcute și să te concentrezi pe viitor.

Balanță. Fericirea pe care o cauți s-ar putea să apară chiar în acest moment. Dechide ochii și lasă-te condus de intuiție.

Scorpion. Această Luna Plină îți aduce stabilitate în plan profesional. Un proiect măreț, la care ai muncit enorm, îți va aduce aprecierea pe care o aștepți.

Săgetător. Este un moment bun să-ți învingi fricile și să-ți depășești zona de confort. Ai curaj, de asemenea, să-ți exprimi sentimentele și să apari vulnerabil în fața celor dragi.

Capricorn. Îngrijorările legate de partea financiară vor dispărea curând, datorită unui contract care îți va rotunji veniturile. Ai încredere să mergi mai departe și să-ți materializezi toate ideile.

Vărsător. Este un moment favorabil pentru a lua decizii legate de o investiție importantă. Totuși, ține cont că trebuie să ai multă răbdare până când ideile tale se vor transforma în realitate.

Pești. Luna Plină te poate transforma într-o persoană romantică și iubitoare. Este un moment bun pentru a forma un cuplu cu cineva.

×
TOP articole
x close