Descoperă ce-ți prezic astrele pentru săptămâna care urmează!
Berbec
Puteţi fi alături de familie, iar cu idei originale aţi putea să contribuiţi la rezultate frumoase ale copiilor voştri sau v-aţi putea valorifica un talent. Țineţi aproape de casă sau continuaţi-vă ideile de modificări la domiciliu ori de schimbări imobiliare dacă asta vă doriţi, pentru că veţi avea surpriza să constataţi că lucrurile merg chiar mai bine decât preconizaţi. Cele singure pot întâlni acum pe cineva care să le atragă atenţia.
Taur
A cheltui acum ca să vă împliniţi visele nu este indicat, căci dorinţa de a vă schimba radical direcţia este contrară schimbării pe care destinul o pregăteşte pentru voi. Puteţi să socializaţi, să acceptaţi ieşirile cu prietenii pentru că printre ei veţi găsi un susţinător înfocat care vă poate ajuta pe viitor. Unele idei nu sunt realiste şi nici în concordanţă cu modul altora de a vedea lucrurile.
Gemeni
Ieşirile cu prietenii vor fi de bun augur, atâta timp cât nu veţi discuta despre gestionarea de bani. Dacă ajungeţi la astfel de teme, încă nu le puneţi în practică, deoarece din orice fel de iniţiere de asociere acum, cineva o să iasă păgubit. Puteţi încerca o planificare a vacanţei cât mai departe. Asocierile şi alianţele parafate nu sunt în schimb favorabile pentru voi pentru că rămâneţi dezamăgite de trădare.
Rac
Stadiul relaţiilor de parteneriat devine interesant dacă se pune accent mai mult pe o legătură mentală, iar în colaborări puteţi constata că se pot pune bazele unor afaceri de succes şi cu prietenii de dată asta. Ideile voastre vor fi respinse de subalterni, dar n-ar trebui să vă afecteze asta. Încercând să observaţi partea luminoasă a situaţiilor în care o să vă aflaţi, aveţi întreagă deschidere astrală să vi se împlinească anumite vise.
Leu
E o perioadă propice pentru a gestiona corespunzător banii altora, pentru a vă achita datoriile restante. Cele singure îşi pot găsi o relaţie satisfăcătoare în persoana cuiva din străinătate, iar cele cu copii se vor bucura de rezultatele lor şcolare. Veţi întâlni situaţii în care o să mediați conflicte şi o să căutaţi să fiţi echitabile. Procesele, moştenirile sau aprobările de credite vor veni ca o surpriză plăcută pentru voi.
sursa: clickpentrufemei.ro.