Antena 3 CNN Horoscop HOROSCOP. Ce idei fixe ai, în funcție de zodia ta. Peștii pot fi maniaci, dar Scorpionii întrec orice măsură!

HOROSCOP. Ce idei fixe ai, în funcție de zodia ta. Peștii pot fi maniaci, dar Scorpionii întrec orice măsură!

4 minute de citit Publicat la 17:30 25 Mar 2019 Modificat la 17:30 25 Mar 2019
o_1d6qnfmheivhip9121m12411n28.jpg
foto: Pexels.com

Fiecare om are o idee în care crede mai mult decât în altele, fiecare dintre noi are o limită, o idee fixă, un fel de principiu sau o teamă care îi marchează viaţă, îi dictează acţiunile.De multe ori nu putem comunica unii cu alţii sau nu ne putem înţelege pentru că nu suntem toleranţi cu propriile noastre temeri. Fiecare semn astral sub care ne-am născut are un fix sau mai multe care îl definesc

Berbec

Dinamicul Berbec adoră să facă lucruri, să fie cu un pas înaintea realităţii chiar, de aceea unul dintre fixurile marcante este cel legat de timp. Are mereu impresia că timpul nu e suficient, că lucrurile nu au o viteză mai mare, că el nu realizează niciodată suficient de mult.

O altă fixaţie (poate nu aşa de gravă ca prima) este credinţa că el ştie ce e mai bine nu numai pentru el, dar şi pentru alţii, dar nu din egoism, ci dintr-o tendinţă naturală care îi dă sentimentul că el are undeva capacitatea să salveze, onest, lumea.

Taur

Nativul din Taur nu poate trăi liniştit fără stabilitate, fără siguranţă – e resortul care îi dă echilibru şi care îl ajută să nu cadă în depresii. Prin prisma acestei nevoi, devine rapid obsedat de bunuri, de acumularea unor obiecte care să îl fixeze între nişte parametrii siguri.

Aceasta este, de fapt, marea lui fixaţie – ataşamentul faţă de lucruri, dar şi faţă de oameni. Taurul este unul dintre puţinele zodii foarte greu adaptabile la nou.

Gemeni

Nevoia lor continuă de comunicare de bună calitate îi transformă pe cei născuţi sub acest semn zodiacal în personalităţi care discriminează, nu acceptă compania oricui, nu i se pare normal să sprijine pe toată lumea, nu înţeleg foarte bine conceptul de altruism.

Ei au lucruri interesante de făcut, nu de pierdut vremea, ei au gusturi rafinate, nu se pierd în mediocritate.

Rac

Cel născut în Rac are nevoie de securitate, fiind un personaj profund emoţional. Securitatea lui vine din ceea ce cunoaşte deja foarte bine, din ceea ce a verificat, a simţit, a trăit. Îl scoţi foarte greu pe Rac din cochilia lui – trebuie să îi dovedeşti că poate avea încredere să păşească în faţă.

Altfel spus, fixul său se conturează în jurul amintirilor, a obiectelor vechi, a prieteniilor vechi, a tradiţiilor care îl ajută să nu se clatine. Tot ce e nou îl pune în pericol pe Rac, măcar la nivel ideatic.

Femeile Rac renunţă greu la relaţii care le garantează protecţie, atât bărbatul, cât şi femeia Rac trăind cu o fixaţie pentru unul dintre părinţi, de asemenea.

Leu

Fixaţia nativului din Leu este una profund tristă, dar care la suprafaţă se materializează prin dorinţa lui de a fi mereu în centru atenţiei: le e constant frică de ratare, de eşec, de lipsă de afecţiune sau singurătate.

Toată suferinţa lor dacă nu sunt cei mai frumoşi sau cei mai deştepţi, toată nevoia lor de aplauze şi confirmare şi gesturile teatrale vin din frica de eşec.

Nu o vor recunoaşte niciodată tocmai pentru că este percepţia este atât de serioasă şi pentru că mândria lor le asigură un fel de superioritate.

Fecioară

Există o expresie care i se potriveşte perfect nativului din Fecioară – „a desface firul în patru”, iar aceasta este şi unul dintre cele mai mari fixuri ale lui.

Observă fiecare defect, ajunge la fiecare detaliu, are un simţ dezvoltat al amănuntului, sunt critici până la a-i răni pe ceilalţi involuntar.

Tot Fecioara este marcată de obsesia pentru perfecţiune şi va găsi orice mică greşeală a celor care îi distrug „perfecţiunea” pe care ea o creează cu trudă şi conştiinciozitate.

Balanţă

Dintr-o teamă de eşec accentuată, Balanţa are ca fixaţie dorinţa de a lua decizia justă, cea mai corectă. Ceea ce atrage de la sine o mulţime de întrebări, o nehotărâre patologică, obsesia echităţii.

Nu fi suprins dacă auzi un nativ al acestei zodii spunând constant: „Nu e drept, dreptatea mea etc.”

O altă idee fixă este mania contradicţiei – Balanţele se contrazic de multe ori doar pentru a se contrazice, pentru a exista şi o altă opinie.

Scorpion

Exigenţa este o idee fixă a nativului din Scorpion – întotdeauna se poate mai mult, mai bine, întotdeauna poate fi mai fericit, mai împlinit. Dar aceeaşi exigenţă se răsfrânge şi asupra celorlalţi care nu vor fi niciodată suficienţi de buni.

Îi place foarte mult şi să manipuleze oamenii din jur, să trăiască într-o oarecare secretomanie, să posede egoist, dar dincolo de partea sa întunecată, Scorpionul este un semn astral care fascinează.

Săgetător

Cel născut sub acest semn zodiacal este obsedat de ideea de a trăi în „lumea bună”, de multe ori fiind acuzat că e snob.

Are tendinţa de a acorda mult credit respectabilităţii pe care cei din jur i-o oferă, de aceea de multe ori îşi depăşeşte limitele (uneori în sens pozitiv, alteori în sens negativ).

Poate deveni uşor iresponsabil tot din pricina fugii după statut, dar într-un final are noroc să fie, cum-necum, extrem de iubit.

Capricorn

Prima dorinţă fixă a nativului din Capricorn este dorinţa de control – asupra oamenilor, asupra instituţiilor, asupra întâmplărilor.

Pentru această dorinţă recurge la manipulări, strategii de dominare insesizabile, devine foarte modest şi linguşitor, dar de fapt este orgolios şi extrem de ambiţios pentru a-şi atingele propriile scopuri mai mult sau mai puţin nobile.

Oricum ar fi, dincolo de fixurile lui, Capricornul este, alături de Scorpion, un lider, un personaj care face ca roata să se învârtă.

Vărsător

Fixurile Vărsătorului constau în veşnicile lui contradicţii: e liberal, dar cu idei conservatoare peste care nu trece, e indiferent, dar foarte afectat, cu accese paranoice, un singuratic cu nevoi sociale mari, altruist şi egoist, idealist şi realist.

Un nativ al acestui semn astral te poate surprinde oricând, oricum, fiind mereu într-un fel de răzvrătire.

Peşti

Poate să se răstoarne lumea în jurul lui, el va crede în continuare în intuiţia sa, în emoţiile sale. Cei mai mulţi Peşti sunt urmăriţi toată viaţa chiar de un sindrom al relativităţii, întotdeauna crezând că realitatea are mult mai multe feţe.

De aceea, Peştii sunt urmăriţi de toane, mofturi, manii.. Au fixurile specifice legate de mistic, magie, fantastic, superstiţii.

 

×
Etichete: Horoscop
x close