"Prima jumătate a lunii decembrie este și ea împărțită în două. Prima jumătate este mai complicată pentru că există o cuadratură între Luna neagră din Fecioară și conjuncția Soarelui cu Marte din zodia Săgetătorului. Săgetătorul ar merge înainte, este cel înzestrat cu dorința de expansiune, iar Fecioara este cea cu fricile și cu calculele. Adică ceva se blochează cumva săptămâna aceasta.
În această perioadă, cât Venus în Balanță va face conjuncție cu Nodul sud karmic, care aduce aminte de tot felul de lucruri din trecut, și cumva se acumulează, se umple paharul și femeile devin un pic mai neiertătoare în această perioadă.
Cumva, și planetele feminine și cele masculine sunt așezate un pic strâmb. Adică e undeva o fisură, o fractură între mentalitatea femeilor și mentalitatea bărbaților. Bărbații sunt neatenți, ignoranți, iar femeile sunt neiertătoare.
Dacă în prima săptămână cumva reușim să scăpăm de stres, de haos, pentru că se suprapun foarte multe lucruri, iar Mercur în Săgetător nu ajută, e bine.
Dar, după 1 decembrie, când Mercur trece în Capricorn, ne ajută să ne organizăm mai bine. Și toate planetele acestea care se așează prost în prima săptămână încep să formeze tot felul de armonii, dar chiar foarte frumoase.
Dacă aveți ceva creativ de făcut sau intuitiv, vreți să scrieți o poezie, nu vă apucați în săptămâna aceasta, că iese haos. Lăsați-o pe săptămâna cealaltă, adică lăsați lucrurile pentru care vă trebuie, puțină inspirație, o discuție, ceva care poate fi amânat, chiar și o intervenție chirurgicală, pentru că Luna Neagră în momentul de față în Fecioară poate genera unele erori medicale. Săgetătorul este o zodie care guvernează sângele, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să faceți nimic în această săptămână", a spus astrologul Cristina Demetrescu.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Berbec
Berbecul are foarte multe pe cap, are foarte multe lucruri de făcut la serviciu, lucrurile se pot cumva complica, dar și agenda sa personală se poate complica. În aceste condiții, este bine să se organizeze cum trebuie sau să ceară chiar și părerea unui șef, atunci când vede că nu se descurcă. Să nu încerce să lase lucrurile așa pe ultima sută de metri, după care să fie și certat. Pentru el este, însă, o lună cu bani. Este o perioadă cu bani pentru Berbec. Acești bani pot fi inclusiv bonusuri. Se bazează el pe niște bani.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Taur
Taurii sunt mai bine în această perioadă, dar nu este bine să facă excese și nu e bine să se obosească. Soarele în Săgetător nu este niciodată o energie foarte bună pentru Taur. Dar Taurul își ia energie din faptul că este apreciat și i se recunosc meritele și este și remunerat.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Gemeni
La Gemeni, consumul de energie este foarte mare. Dacă au apucat să facă invitații pentru sărbători și să se organizeze, nu îi sfătuiesc. Sănătatea pentru Gemeni merge într-o direcție bună, se mai liniștesc, că a fost puțin stres pentru ei în ultima perioadă și își reglează balanța financiară, pentru că ori au cheltuit în ultima vreme, ori s-au îngrijorat.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Rac
Racii sunt un pic critici și puțin nervoși, agitați la locul de muncă, pentru că viața lor personală este mult mai interesantă, mult mai colorată. Poate se îndrăgostesc, poate se simt atrași de cineva, poate chiar au niște probleme pe acasă cu copiii și vor să treacă mai repede timpul la locul de muncă. Cumva se simte agitația lor. Dacă aveți un coleg Rac, lăsați-l în pace.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Leu
Leii cheltuie mult, ca de obicei, dar au copii capricioși, care nu se bucură de ceea ce Leii le oferă, au iubite sau iubiți capricioși care nu se bucură de ceea ce le oferă. De fapt, Leul este foarte concentrat pe muncă și cumva și iubiții și copiii au dreptate, pentru că el încearcă să scape cu cadouri de prezența călduroasă din familie. Oricum finalizează cu bine anul și asta îi aduce foarte multe satisfacții din punct de vedere profesional.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Fecioară
Fecioarele trebuie să fie atente la niște accidente domestice, să nu cadă, să nu spargă, să nu se rănească și mai ales atenție că conjuncția Soare-Marte în zodia Săgetătorului, două planete de foc în zodie de foc, începe sezonul incendiilor. Atenție la mici incendii, mici flame, dar și la opăriri. În același timp, ele trebuie să fie atente și la genul de flame care se pot aprinde în familie din cauza unor subiecte mai sensibile.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Balanță
Balanța, în aparență, pare că se bucură de viață, că nu-i lipsește nimic, dar cu toate acestea are ea niște griji și niște frământări. Undeva în interior se preocupă, își face probleme, are anumite temeri și Venus este într-o zonă care e un fel de Triunghiul Bermudelor al zodiacului. Aşa că Balanţa devine foarte curioasă și într-adevăr, s-ar putea să exagereze un pic cu o atitudine în care vrea să afle anumite informații și pare că forțează un pic adevărul.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Scorpion
Scorpionii, din exces de zel și faptul că sunt foarte bine dispuși, sunt puși pe cheltuială, cheltuie destul de mulți bani, probabil fac chefuri, dau de băut, însă în același timp, poate nu ar trebui să ofere bani împrumut cuiva care nu îi cere, ci doar se plânge. S-ar putea să se bage unde nu le fierbe oala și cumva să nu-i mai recupereze. Marte, undeva pe sectorul banilor, înseamnă banii care se pierd.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Săgetător
Săgetătorii pot fi superficiali în această perioadă, tocmai din suprapunerea unor evenimente. De altfel, sunt un pic mai agitați, mai nervoși, încearcă să facă lucrurile mai repede și s-ar putea să nu le iasă bine. Şi pentru ei, a doua săptămână vine cu mai multe armonii. Prima săptămână vine cu foarte mult consum de energie și s-ar putea chiar să resimtă epuizarea.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Capricorn
Capricornii se simt cumva salvatorii echipelor în care lucrează. Și chiar și în timpul liber se oferă cumva să fie acolo, să scoată echipa la suprafață, să le ofere sfaturi, iar asta o fac prin consumul vieților personale. Cineva din anturajul Capricornului s-ar putea să-i reproșeze că este mai concentrat pe problemele de serviciu.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Vărsător
Vărsătorii s-ar putea să aibă niște bani puși deoparte, niște economii pentru lucruri foarte clare pe care le-au de făcut, dar cum începe sezonul sărbătorilor au ispite din partea prietenilor care îi invită, îi cheamă undeva, se trezesc cu invitații de ultimă oră. Și Vărsătorul ajunge la concluzia că are o viață și trebuie să se distreze.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Pești
Pentru Pești, o întârziere a unei autorizații. Sunt niște dosare sau niște hârtii care nu vin la timp și e puțin nemulțumit că și-ar fi dorit să închidă anul cu toate aceste lucruri făcute și cumva să se apuce de la 1 ianuarie de treabă. Poate să fie vorba, de exemplu, despre o autorizație de construcție. Dar se poate ca toate întârzierile acestea să fie spre bine, pentru că mai are timp să pună la cap la cap unele detalii care i-ar fi scăpat oricum. Adică nu e nimic întâmplător, a spus astrologul Cristina Demetrescu, la emisiunea Vorbeşte lumea.