Antena 3 CNN Horoscop Horoscop 25 decembrie. Taurii vor fi generoși de Crăciun. Gemenii trebuie să se gândească la lecțiile pe care le-a primit

Horoscop 25 decembrie. Taurii vor fi generoși de Crăciun. Gemenii trebuie să se gândească la lecțiile pe care le-a primit

2 minute de citit Publicat la 21:12 24 Dec 2018 Modificat la 21:12 24 Dec 2018
Horoscop 25 decembrie. Taurii vor fi generoși de Crăciun. Gemenii trebuie să se gândească la lecțiile pe care le-a primit

Horoscop 25 decembrie 2018 BERBEC
Abține-te azi de la replici mult prea sincere, pentru că unii te-ar putea interpreta greșit. Poți îmbrăca adevărul într-un ambalaj mai delicat, mai diplomat, mai amuzant, pentru că replicile fruste, chiar și dacă spun adevărul gol-goluț, nu sunt gustate de unii, și mai ales azi.

Va trebui să apelezi, pe ici, pe colo, la câte o minciunică, pentru că – nu uita – există și minciuni necesare. Mai trebuie să spui cuiva ce tânăr arată, ce bine-i stă rochia cea nouă, deși lucrurile stau exact pe dos, dar, vrei – nu vrei, trebuie să ocolești adevărul doar pentru a face altora pe plac. Nu e minciună, ci doar o amabilitate obligatorie în unele împrejurări. La mulți ani!

Horoscop 25 decembrie 2018 TAUR
Ești extrem de generos, nu te-ai uitat la bani nici când ai pregătit totul pentru sărbători, nici când vine vorba de daruri. Dacă vin nepoții să te colinde, scoți suta de euro uite-așa, dar nu exagera totuși!

Poți dărui și altceva decât gesturi materiale, pentru că la fel de prețioase sunt orele petrecute acum în familie, cu copiii, cu părinții, o vorbă bună, o seară romantică, un angajament luat în fața celui drag, un semn peste ani trimis unui vechi prieten. Împărtășește ceva din prea plinul sufletului, nu al portofelului, pentru că vei primi înzecit înapoi. Dăruiește iubire, căci dragostea nu costă nimic! La mulți ani!

Horoscop 25 decembrie 2018 GEMENI
Ai ocazia de a vorbi despre tot ce ai trăit pe parcursul anului, pentru că o masă de Crăciun poate fi un moment bun de bilanț, de povești, de istorii personale, despre evenimentele prin care ai trecut pe parcursul anului. Ar fi o lecție bună pentru alții, dacă te-ar asculta cu luare aminte, pentru că ai trecut prin multe, ai experimentat multe pe pielea ta, ai învățat enorm, iar această zi e bună pentru a cântări toate aceste momente, pentru a-ți pune întrebări existențiale și a extrage concluzii.

Nu te gândi doar la ce ai bun pe masă, ci și la lecțiile pe care viața ți le-a oferit anul acesta. Poate discutând cu cineva care privește lucrurile imparțial, ai putea descoperi lucruri foarte interesante despre tine însuți. La mulți ani!

Horoscop 25 decembrie 2018 RAC
Tăcerea e de aur, spune o zicală, iar azi ai ocazia de a simți pe pielea ta valoarea acestei zicale. Că vrei sau nu, azi mai mult taci, dar parcă te simți bine în această ipostază. Poate nu te afli în cel mai sociabil mediu și simți că i-ai obosi pe ceilalți cu poveștile tale și preferi să vorbești… doar întrebat.

Sau poate există alții mult mai vorbăreți în jur și tu abia apuci să deschizi gura, dar, dacă totuși vei avea ocazia să vorbești despre tine, ai putea să-i uimești pe ceilalți cu ceea ce spui, de parcă unii își pierd timpul cu vorbe aiurea și banale, când tu, vorbești puțin dar ce spui e o comoară! Cine te-ar asculta, dacă te-ar asculta, ar avea numai de învățat azi, dar vai, alții te reduc la tăcere, preferând să monopolizeze ei discuțiile cu nimicuri. La mulți ani!

Horoscop 25 decembrie 2018 LEU
Cineva are nevoie de sfatul tău, pentru că știe că tu îl vei înțelege corect. Îți recunoaște astfel calitatea de bun ascultător și just sfătuitor, pentru că i-ai arătat aceeași înțelegere și cu alte ocazii. Te alege drept confident și îți place această postură, pentru că știi să asculți, știi să dai sfaturi și, mai ales, ești foarte discret și tot ce îți împărtășește, rămâne la tine.

Continuarea pe Jurnalul.ro.

×
Etichete: Horoscop zodii astre
x close