Horoscop 24 iulie. Iată ce ne rezervă astrele pentru ziua de miercuri.
Horoscop Berbec. Vestea bombă care cade azi în calea ta te lasă fără replică, de parcă s-ar destrăma un mare vis. Revii cu picioarele pe pământ în cel mai abrupt mod şi e normal să fii debusolat şi trist. Rişti chiar să aluneci spre depresie, spre o zonă sensibilă a psihicului tău, dar dacă ai avea alături de tine pe cei dragi, nimic nu va fi greu de trecut. Acceptă grija celor care ţin cu adevărat la tine, pentru că vorbele lor de încurajare, semnele lor de afecţiune vor contrabalansa perfect situaţia şi vei începe să vezi, chiar şi în cel mai negru punct, o rază de lumină. Nu lupta singur cu problemele.
Horoscop Taur. Întâlnirea de astăzi aduce lumină în viaţa ta, de parcă ai cunoaşte exact persoana de care aveai nevoie pentru a rezolva o problemă. Mesajul transmis de cel care îţi iese astăzi în cale se va dovedi a fi salvator, ca atare fii deschis spre toate persoanele cu care ai ocazia să discuţi. Printre ele se află un potenţial prieten sau o posibilă iubire, dar numai de tine depinde cum profiţi de ocazia care se iveşte. Culmea, nu e unică, ai atât de mult noroc încât, dacă nu profiţi azi de şansă, ţi se va mai arată şi a doua oară, dar, dacă eşti deja la a doua încercare, trebuie să pui acum, repede, mâna pe şansă!
Continuarea, pe Jurnalul.ro.