Berbec - vești foarte bune și întâlniri minunate. Unele persoane le laudă, altele le vor da cine știe ce sugestii binevenite.
Taur - o zi care îi ajută să nu piardă bani, sau chiar să aibă câștiguri financiare poate din decizii pe care le iau sau din favoruri ale șefilor.
Gemeni - o zi a farmecului personal, trebuie să se poarte cât pot de frumos cu cei din jurul lor pentru că își vor atrage prieteni lângă ei sau lucrurile se rezolvă pentru că nimeni nu îi poate refuza.
Rac - o zi în care e bine să fie mai mult observatori, să consoleze acolo unde o persoană are nevoie de sprijin și ajutor, să nu intre în conflicte. Mai mult decât atât, pot media și pot ajuta.
Leu - sunt foarte populari astăzi, toată lumea le apreciază talentele, au și mult umor și de aceea pot fi un factor de progres și de schimbare a dispoziției pentru cei din jur.
Fecioară - ziua poate aduce o reușită, un succes public, recunoscut de toată lumea, dar poate veni și o hârtie, care le recunoaște, în cadrul instituției, meritele și contribuția.
Balanță - vești bune astăzi, unele de sus din ierarhie, care îi favorizează, altele vin din partea unor persoane pe care nu le-au mai văzut demult, dar cu care au ținut legătura. Complimente de la distanță.
Scorpion - bani astăzi, calculează și întorc problema pe toate fețele și ajung la soluții absolut miraculoase. Sunt foarte fericiți pentru felul în care se rezolvă lucrurile.
Săgetător - farmecul personal își spune cuvântul, își fac prieteni sau reușesc să împace o persoană. E una din cele mai bune zile pentru a-și cere scuze. Nimeni nu mai este supărat pe ei.
Capricorn - muncesc cu spor, sunt apreciați la muncă, pot colabora cu persoane mai puțin cunoscătoare, talentul lor de pedagog se vede astăzi. Reușesc să ajungă la un consens cu colegii și asta îi bucură.
Vărsător - o zi a distracției, a bucuriei, iau totul foarte ușor, văd partea plină a paharului și parcă sunt într-o vacanță permanentă. Dar asta le dă o inimă ușoară, chiar și pentru activități mai grele.
Pești - o zi a discreției, se simt foarte bine în casă. Unii își pot lua chiar o zi liberă. Alții lucrează în anonimat dar fac o treabă foarte bună și se simt stăpâni pe ceea ce știu să facă.