"Planetele trec prin Scorpion, care este cea mai picantă zodie. În perioada pe care noi o analizăm sunt mai multe planete, patru la număr, care vor traversa peste gradul serpentis, care este un grad fix în zodiac.
El este o poartă de legătură cu cele mai joase vibrații ale oamenilor, trece pe acolo Mercur, în data de 3 noiembrie, se duce un pic în adâncuri și ne adâncește în gânduri toxice.
Apoi, pe data de 8 noiembrie, trece Marte, atingând cele mai sensibile tumori ale conștiinței noastre.
Pe data de 11 sau 12 noiembrie, Soarele trece peste acest grad, activează opoziția dintre Marte și Uranus, și pentru că suntem în sezonul celor care se luptă, alimentează dorința de răzbunare, care nu este o chestie bună.
Dar este și Venus, care este o planetă a bucuriei, a frumuseții, a păcii, a iubirii, și intră în domiciliul său din Balanță, asta este vestea bună a acestei perioade", a spus astrologul Cristina Demetrescu.
Momentul e ideal și pentru relații ceva mai sudate. "E așa un fel de dragoste în vremea holerei. Este un moment armonios, trebuie să ne mai și bucurăm, să mai și iubim. Dacă știm să speculăm acest moment, vom găsi un fel de diamant, o luminița de la capătul tunelului (...).
Apoi, pe 13 noiembrie, vom avea o Lună Nouă în Scorpion, e un semn bun al schimbării, doar că avem această opoziţie dintre Marte şi Uranus şi stăm un pic ca pe butoiul cu pulbere. Ei sunt doi malefici care au legătură cu tot felul de lucruri care se pot întâmpla brusc peste noapte", susține astrologul.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Berbec
Berbecul beneficiază, poate avea unele soluții bune în procese. Poate avea parte de cereri în căsătorie, suport din partea partenerilor, împăcări. Dacă Marte a stricat în ultima perioadă, vine Venus şi spiritele se liniștesc un pic.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Taur
Taurii se bucură de ceea ce fac, poate intră în concediu, se relaxează, este o perioadă bună pentru sănătate, pentru niște soluții bune din punct de vedere medical. Taurul găsește bucurie, unii se apucă de artă, își găsesc anumite înclinații. Atenție pentru cei care sunt amatori de așa ceva, pot exista flirturi la locul de muncă.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Gemeni
Gemenii au câteva invitații, se pot bucura, pot merge la petreceri, la evenimente. Se bucură de timp liber. Se pot îndrăgosti, pot găsi parteneri care să le asigure armonie, găsesc persoanele care le echilibrează. Sunt femei Gemeni care pot rămâne însărcinate.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Rac
Racii se bucură, casele lor au un contur frumos. Marte, care a fost înainte de Venus, a stricat una alta, a mai rupt o ușă, a mai spart o placă de gresie, de faianță. Într-un final, pentru că sunt atașați de căminele lor, Racii se pot bucura de armonie, pot da avansul pentru o casă frumoasă sau pot vinde o casă, au relații bune cu familia şi împăcări.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Leu
Leii pot câștiga bani în perioada următoare din cursuri, discursuri, pot avea în vedere și partea asta de comunicare. Obțin ce vor, sunt mai galanți, dau de la ei vorbe frumoase, fac impresie bună, promovează examene, dar sunt şi puşi pe flirturi.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Fecioară
Fecioarele ar putea beneficia de o mărire de salariu. Dacă au așteptat momentul acesta mult, acum pot negocia cu șefii. Însă, pot face bani și din activități conexe, pot vinde ceva sau pot avea parte de un cadou care se bucură. Este o perioadă bună pentru Fecioare din punct de vedere financiar şi pot scăpa de un credit sau pur şi simplu nu îşi mai fac griji.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Balanță
Balanțele pot avea o schimbare de look, este Venus în zodia lor. Poate că au și alte motive pentru care să se bucure de cum arată sau e o lumină din interior care provine de undeva, poate se îndrăgostesc. În perioada următoare, Balanțele vor fi cu siguranță un model pentru ceilalți, pot fi și invidiate.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Scorpion
Scorpionii se liniștesc, închid o perioadă mai grea din viața lor, au acel sentiment că au scăpat de ceva. Dorm mai bine, își recapătă somnul cei care au avut insomnii în ultima perioadă sau tulburări de somn. Presimt ei că vine ceva bun în viața lor, poate o dragoste sau un eveniment fericit cum vine din spate.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Săgetător
Săgetătorii au parte de prieteni buni, de oameni care îi ascultă, îi ajută. Au o protecție bună astral vorbind, problema este să ne ascultăm intuiția. E bine să dea mai multă importanţă pasiunilor, hobby-urilor, să aleagă lucrurile bune. Cei care au activități private au încasări care le dau curaj.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Capricorn
Capricornii au o imagine bună la locul de muncă, pot fi promovați, pot primi premii. Unii au înclinații către partea artistică, pentru că Venus merge și către dansuri, mișcare, modă. Au satisfacții din punct de vedere personal şi, după o perioadă lungă de timp, au recunoaştere.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Vărsător
Vărsătorii au șansa să călătorească. Vărsătorul este undeva pe casa călătoriilor în străinătate, dar de acolo pot veni iubiri, cadouri, invitații, pot merge către idealuri noi. Pot publica articole, cărți, dar trebuie să își facă mai mult curaj să iasă din aria lor.
Horoscop Cristina Demetrescu, pentru Pești
Peștii au parte de un bumerang pozitiv, se întorc faptele bune pe care le-au făcut cândva. Au unele câștiguri, pot investi, pot da avansul pentru o mașină sau pentru o casă, pot aplica pentru un credit şi e bine să aibă încredere că este investiția bună în viitor, a spus astrologul Cristina Demetrescu, la emisiunea Vorbeşte lumea.