Miercuri, reprezentanţii site-ul de socializare MySpace au anunţat lansarea unei aplicaţii care permite utilizatorilor să se conecteze direct de pe televizor. Astfel, utilizatorii vor putea vizualiza alături de prieteni şi programele TV, informează AFP.
Noua aplicaţie este prima de acest fel. Ea permite unei comunităţi de internauţi să schimbe impresii şi comentarii în timpul unei emisiuni difuzată la televizor. Pentru prima oară, prieteni care se află la zeci de kilometri distanţă vor putea comenta împreună un meci de fotbal.
Aplicaţia a fost creată în colaborare cu Yahoo şi Intel. Iniţial, numai televizoarele marca Toshiba şi Samsung vor suporta această aplicaţie, iar internauţii vor putea utiliza telecomanda pentru a putea accesa contul lor de pe MySpace.
"Utilizatorii vor putea să se conecteze la reţeaua MySpace direct de pe televizorul lor, ceea ce va face ca MySpace să fie disponibil şi doincolo de lumea calculatoarelor şi va face televiziunea un mediu mai deschis spre socializare", susţin reprezentanţii MySpace într-un comunicat.
Un reprezentant al companiei Toshiba a declarat că televizoarelele dotate cu această aplicaţie vor vor putea fi achiziţionate chiar de anul acesta.
Antena3.ro