Antena 3 CNN High Tech Una dintre figurile legendare din IT, "pe făraş". Acţionarii vor să scape de unul din cele mai grele nume din industrie

Una dintre figurile legendare din IT, "pe făraş". Acţionarii vor să scape de unul din cele mai grele nume din industrie

M.C.
1 minut de citit Publicat la 10:04 02 Oct 2013 Modificat la 10:04 02 Oct 2013
Una dintre figurile legendare din IT, "pe făraş". Acţionarii vor să scape de unul din cele mai grele nume din industrie
Trei dintre cei mai importanţi investitori de la Microsoft fac presiuni asupra conducerii ca Bill Gates să se retragă din funcţia de preşedinte al companiei pe care a fondat-o în urmă cu 38 de ani, relatează The Guardian, citând surse anonime. 
 
Este pentru prima dată când Gates este luat în vizor de către acţionari, deşi rămâne una dintre cele mai respectate figuri ale lumii tehnologiei. Reprezentanţii companiei nu au comentat acest subiect, iar identitatea celor trei acţionari nu a fost făcută publică.
 
Gates deţine 4,5% dintre acţiunile Microsoft, companie evaluată la 277 de miliarde de dolari, însă vinde anual acţiuni, după un plan prestabilit, ceea ce înseamnă că până în 2018 Gates nu va mai avea niciun fel de participaţiune în cadrul companiei. 
 
Până acum nu există indicii dacă demersul celor trei, care împreună deţin peste 5% din acţiuni, va avea vreun ecou în rândul conducerii companiei. Îngrijorările lor ar fi că Bill Gates are prea multă putere şi influenţă, în raport cu procentul de acţiuni pe care îl deţine. 
 
Părerile analiştilor sunt împărţine în privinţa posibilei debarcări a lui Gates, unii considerând că aceasta ar putea fi gura de oxigen de care are nevoie Microsoft, în timp ce alţii sunt de părere că "bătrânul" Gates mai poate juca un rol important pentru o perioadă. 

Microsoft este în continuare unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţă, având un profit net de 22 de miliarde de dolari în ultimul an fiscal. Principalele produse ale companiei sunt în relativ declin în ultimii ani, mai ales din cauza creşterii popularităţii smartphone-urilor şi tabletelor. 

×
Etichete: Bill Gates microsoft
x close