Fondatorul Apple, Steve Jobs, era un ecologist convins, un vegetarian şi iubitor de animale, relatează
Green Report. Logo-ul companiei-gigant este inspirat dintr-o experienţă din tinereţe, când acesta s-a alăturat unei comunităţi din Oregon (SUA), care cultiva fructe bio, în special mere.
Atitudinea sa ecologistă l-a inspirat şi atunci când a eliminat ambalajele PVC, arsenicul şi mercurul din componentele Apple, toate acestea fiind dăunătoare pentru mediul înconjurător. Acesta a făcut obligatorie inscripţionarea pe cutii a cantităţii emisiilor de CO2, iar carcasa de la Macbook Air în 2008 a fost confecţionată din aluminiu reciclabil.
Dragostea pentru animale l-a făcut să lanseze în 2009 un soft de recunoaştere facială şi pentru pisici şi să refuze comercializarea prin Apple Store a unei aplicaţii în care focile erau lovite cu crose de golf.